Ana s-a rugat și a zis: „Mi se bucură inima în Domnul, Puterea mea a fost înălţată de Domnul; Mi s-a deschis larg gura împotriva vrăjmașilor mei, Căci mă bucur de ajutorul Tău.
Nimeni nu este sfânt ca Domnul; Nu este alt Dumnezeu decât Tine; Nu este stâncă așa ca Dumnezeul nostru.
Nu mai vorbiţi cu atâta îngâmfare, Să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie, Căci Domnul este un Dumnezeu care știe totul, Și toate faptele sunt cântărite de El.
Arcul celor puternici s-a sfărâmat, Și cei slabi sunt încinși cu putere.
Cei ce erau sătui se închiriază pentru pâine, Și cei ce erau flămânzi se odihnesc; Chiar cea stearpă naște de șapte ori, Și cea care avea mulţi copii stă lâncezită.
Domnul omoară și înviază, El coboară în Locuinţa morţilor și El scoate de acolo.
Domnul sărăcește și El îmbogăţește, El smerește și El înalţă,
El ridică din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit, Ca să-i pună să șadă alături cu cei mari. Și le dă de moștenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă, Căci ai Domnului sunt stâlpii pământului Și pe ei a așezat El lumea.
El va păzi pașii preaiubiţilor Lui, Dar cei răi vor fi nimiciţi în întuneric, Căci omul nu va birui prin putere.
Vrăjmașii Domnului vor tremura, Din înălţimea cerului, El Își va arunca tunetul asupra lor; Domnul va judeca marginile pământului. El va da Împăratului Său putere Și El va înălţa tăria Unsului Lui.”
Elcana s-a dus acasă, la Rama, și copilul a rămas în slujba Domnului, înaintea preotului Eli.
Fiii lui Eli erau niște oameni răi. Nu cunoșteau pe Domnul.
Și iată care era felul de purtare al acestor preoţi faţă de popor. Când aducea cineva o jertfă, venea sluga preotului în clipa când se fierbea carnea. Ţinând în mână o furculiţă cu trei coarne,
o vâra în cazan, în căldare, în tigaie sau în oală, și tot ce apuca cu furculiţa lua preotul pentru el. Așa făceau ei tuturor acelora din Israel care veneau la Silo.
Chiar înainte de a arde grăsimea, venea sluga preotului și zicea celui ce aducea jertfa: „Dă pentru preot carnea de fript; el nu va lua de la tine carne fiartă, ci vrea carne crudă.”
Și dacă omul zicea: „După ce se va arde grăsimea, vei lua ce-ţi va plăcea”, sluga răspundea: „Nu! Dă-mi acum, căci altfel iau cu sila.”
Tinerii aceștia se făceau vinovaţi înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentru că nesocoteau darurile Domnului.
Samuel făcea slujba înaintea Domnului și copilul acesta era îmbrăcat cu un efod de in.
Mama sa îi făcea pe fiecare an o mantie mică și i-o aducea când se suia cu bărbatul ei ca să aducă jertfa din fiecare an.
Eli a binecuvântat pe Elcana și pe nevastă-sa și a zis: „Să dea Domnul să ai copii din femeia aceasta, care să înlocuiască pe acela pe care l-a împrumutat ea Domnului!” Și s-au întors acasă.
Când a cercetat Domnul pe Ana, ea a rămas însărcinată și a născut trei fii și două fiice. Și tânărul Samuel creștea înaintea Domnului.
Eli era foarte bătrân și a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul; a aflat și că se culcau cu femeile care slujeau afară, la ușa cortului întâlnirii.
El le-a zis: „Pentru ce faceţi astfel de lucruri? Căci aflu de la tot poporul despre faptele voastre rele.
Nu, copii, ce aud spunându-se despre voi nu este bine; voi faceţi pe poporul Domnului să păcătuiască.
Dacă un om păcătuiește împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu, dar dacă păcătuiește împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?” Totuși ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare.
Tânărul Samuel creștea mereu și era plăcut Domnului și oamenilor.
Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli și i-a zis: „Așa vorbește Domnul: ‘Nu M-am descoperit Eu casei tatălui tău când erau în Egipt, în casa lui Faraon?
Eu l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel, ca să fie în slujba Mea, în preoţie, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia și să poarte efodul înaintea Mea și am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc și aduse de copiii lui Israel.
Pentru ce călcaţi voi în picioare jertfele Mele și darurile Mele, care am poruncit să se facă în Locașul Meu? Și cum se face că tu cinstești pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, ca să vă îngrășaţi din cele dintâi roade luate din toate darurile poporului Meu Israel?’
De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Spusesem că și casa ta și casa tatălui tău au să umble totdeauna înaintea Mea. Și acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti pe cine Mă cinstește, dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi.
Iată că vine vremea când voi tăia braţul tău și braţul casei tatălui tău, așa încât nu va mai fi niciun bătrân în casa ta.
Vei vedea un potrivnic al tău în locașul Meu, în timp ce Israel va fi copleșit de bunătăţi de Domnul și nu va mai fi niciodată niciun bătrân în casa ta.
Voi lăsa să rămână la altarul Meu numai unul dintr-ai tăi, ca să ţi se topească ochii de durere și să ţi se întristeze sufletul, dar toţi ceilalţi din casa ta vor muri în floarea vârstei.
Și iată semnul celor ce se vor întâmpla celor doi fii ai tăi, Hofni și Fineas: amândoi vor muri într-o zi.
Eu Îmi voi pune un preot credincios, care va lucra după inima Mea și după sufletul Meu; îi voi zidi o casă stătătoare și va umbla totdeauna înaintea Unsului Meu.
Și oricine va mai rămâne din casa ta va veni să se arunce cu faţa la pământ înaintea lui pentru un ban de argint și pentru o bucată de pâine și va zice: «Pune-mă, te rog, în una din slujbele preoţiei, ca să am o bucată de pâine să mănânc.»’”