Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, efratit.
El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă, Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea.
Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oștirilor și să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoţi ai Domnului.
În ziua când își aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor și tuturor fiicelor pe care le avea de la ea.
Dar Anei îi dădea o parte îndoită, căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.
Potrivnica ei o înţepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.
Și în toţi anii era așa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci, ea plângea și nu mânca.
Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ana, pentru ce plângi și nu mănânci? Pentru ce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?”
Ana s-a sculat, după ce au mâncat și au băut ei la Silo. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul din ușorii Templului Domnului.
Și Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât și plângea.
Ea a făcut o juruinţă și a zis: „Doamne, Dumnezeul oștirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine și nu vei uita pe roaba Ta și dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui și brici nu va trece peste capul lui.”
Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.
Ana vorbea în inima ei și numai buzele și le mișca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată
și i-a zis: „Până când vei fi beată? Du-te de te trezește.”
Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei și n-am băut nici vin, nici băutură ameţitoare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.
Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere și supărarea m-au făcut să vorbesc până acum.”
Eli a luat din nou cuvântul și a zis: „Du-te în pace, și Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!”
Ea a zis: „Să capete roaba ta trecere înaintea ta!” Și femeia a plecat. A mâncat și faţa ei n-a mai fost aceeași.
S-au sculat dis-de-dimineaţă și, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors și au venit acasă, la Rama.
Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată și a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat) , „căci”, a zis ea, „de la Domnul l-am cerut”.
Bărbatul său, Elcana, s-a suit apoi cu toată casa lui să aducă Domnului jertfa de peste an și să-și împlinească juruinţa.
Dar Ana nu s-a suit și a zis bărbatului ei: „Când voi înţărca copilul, îl voi duce ca să fie pus înaintea Domnului și să rămână acolo pentru totdeauna.”
Elcana, bărbatul ei, i-a zis: „Fă ce vei crede, așteaptă până-l vei înţărca. Numai împlinească-Și Domnul cuvântul Lui!” Și femeia a rămas acasă și a dat ţâţă fiului ei până l-a înţărcat.
Când l-a înţărcat, l-a suit cu ea și a luat trei tauri, o efă de făină și un burduf cu vin. L-a dus în Casa Domnului, la Silo; copilul era încă mic de tot.
Au înjunghiat taurii și au dus copilul la Eli.
Ana a zis: „Domnul meu, iartă-mă! Cât este de adevărat că sufletul tău trăiește, domnul meu, atât este de adevărat că eu sunt femeia aceea care stăteam aici lângă tine și mă rugam Domnului!
Pentru copilul acesta mă rugam, și Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam.
De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.” Și s-au închinat acolo înaintea Domnului.