Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii adâncului
și a deschis fântâna adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum ca fumul unui cuptor mare. Și soarele și văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
Din fum au ieșit niște lăcuste pe pământ. Și li s-a dat o putere ca puterea pe care o au scorpiile pământului.
Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.
Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpiei când înţeapă pe un om.
În acele zile, oamenii vor căuta moartea și n-o vor găsi; vor dori să moară și moartea va fugi de ei.
Lăcustele acelea semănau cu niște cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi care păreau de aur. Feţele lor semănau cu niște feţe de oameni.
Aveau părul ca părul de femeie și dinţii lor erau ca dinţii de lei.
Aveau niște platoșe ca niște platoșe de fier; și vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulţi cai care se aruncă la luptă.
Aveau niște cozi ca de scorpii, cu bolduri. Și în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.
Peste ele aveau ca împărat pe îngerul adâncului, care pe evreieÈ™te se cheamă „Abadonâ€, iar pe greceÈ™te, „Apolionâ€.
Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.
Îngerul al șaselea a sunat din trâmbiţă. Și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu
È™i zicând îngerului al È™aselea, care avea trâmbiÅ£a: „Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaÅ£i la râul cel mare Eufrat!â€
Și cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna și anul acela au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.
Oștirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.
Și iată cum mi s-au arătat în vedenie caii și călăreţii: aveau platoșe ca focul, iacintul și pucioasa. Capetele cailor erau ca niște capete de lei și din gurile lor ieșeau foc, fum și pucioasă.
A treia parte din oameni au fost uciși de aceste trei urgii: de focul, de fumul și de pucioasa care ieșeau din gurile lor.
Căci puterea cailor stătea în gurile și în cozile lor. Cozile lor erau ca niște șerpi cu capete și cu ele vătămau.
Ceilalţi oameni, care n-au fost uciși de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor și idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră și de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
Și nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtișagurile lor.