Warning: session_start(): open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php55/sess_8011d6ea0c0352daef0b6f6762964f89, O_RDWR) failed: No such file or directory (2) in /home/netbibleall/public_html/functions.php on line 3
Warning: session_start(): Failed to read session data: files (path: /var/cpanel/php/sessions/ea-php55) in /home/netbibleall/public_html/functions.php on line 3
Warning: Cannot modify header information - headers already sent by (output started at /home/netbibleall/public_html/functions.php:3) in /home/netbibleall/public_html/functions.php on line 99 BibleAll | Biblia Cornilescu Română | Apocalipsa | 20
Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia adâncului și un lanţ mare.
El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani.
L-a aruncat în adânc, l-a închis acolo și a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înșele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.
Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata. Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat și au împărăţit cu Hristos o mie de ani.
Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.
Fericiţi și sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăţi cu El o mie de ani.
Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat
și va ieși din temniţa lui ca să înșele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
Și ei s-au suit pe faţa pământului și au înconjurat tabăra sfinţilor și cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.
Și diavolul, care-i înșela, a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasă, unde sunt fiara și prorocul mincinos. Și vor fi munciţi zi și noapte în vecii vecilor.
Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele.
Și am văzut pe morţi, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărţi au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Și morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea și Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
Și Moartea și Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc.