Și am auzit un glas tare, care venea din Templu și care zicea celor șapte îngeri: „Duceţi-vă și vărsaţi pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!”
Cel dintâi s-a dus și a vărsat potirul lui pe pământ. Și o rană rea și dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei și care se închinau icoanei ei.
Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Și marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare.
Al treilea a vărsat potirul lui în râuri și în izvoarele apelor. Și apele s-au făcut sânge.
Și am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept ești Tu, Doamne, care ești și care erai! Tu ești Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta.
Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinţilor și al prorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge. Și sunt vrednici.”
Și am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecăţile Tale!”
Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Și soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui.
Și oamenii au fost dogoriţi de o arșiţă mare și au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii și nu s-au pocăit ca să-I dea slavă.
Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Și împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii își mușcau limbile de durere.
Și au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor rele și nu s-au pocăit de faptele lor.
Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit.
Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște.
Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.
„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!”
Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon.
Al șaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Și din Templu, din scaunul de domnie, a ieșit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!”
Și au urmat fulgere, glasuri, tunete și s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur așa de mare.
Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi și cetăţile neamurilor s-au prăbușit. Și Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.
Toate ostroavele au fugit și munţii nu s-au mai găsit.
O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.