Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci știţi că vom primi o judecată mai aspră.
Toţi greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit și poate să-și ţină în frâu tot trupul.
De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.
Iată, și corăbiile, cât de mari sunt, și, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuși sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.
Tot așa și limba este un mic mădular și se fălește cu lucruri mari. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde!
Limba este și ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este acela dintre mădularele noastre care întinează tot trupul și aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.
Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc și au fost îmblânzite de neamul omenesc,
dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.
Cu ea binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru și tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
Din aceeași gură ies și binecuvântarea, și blestemul! Nu trebuie să fie așa, fraţii mei!
Oare din aceeași vână a izvorului ţâșnește și apă dulce, și apă amară?
Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.
Cine dintre voi este înţelept și priceput? Să-și arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii!
Dar, dacă aveţi în inima voastră pizmă amară și un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi și să nu minţiţi împotriva adevărului.
Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească.
Căci, acolo unde este pizmă și duh de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele.
Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.
Și roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.