De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte și a credinţei în Dumnezeu,
învăţătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor și despre judecata veșnică.
Și vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.
Căci cei ce au fost luminaţi odată și au gustat darul ceresc și s-au făcut părtași Duhului Sfânt
și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor,
și care totuși au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăși și aduși la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit.
Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
Dar, dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat și sfârșește prin a i se pune foc.
Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuși de la voi așteptăm lucruri mai bune și care însoţesc mântuirea.
Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat și ajutoraţi pe sfinţi.
Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o deplină nădejde,
așa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă și răbdare, moștenesc făgăduinţele.
Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine Însuși
È™i a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta È™i îţi voi înmulÅ£i foarte mult sămânÅ£a.â€
Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa.
Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezășie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.
De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,
pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba și în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,
unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedecâ€.