Și noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
Să ne uităm ţintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima și să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului.
Și aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului și nu-ţi pierde inima când ești mustrat de El.
Căci Domnul pedepseÈ™te pe cine-l iubeÈ™te È™i bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeÈ™te.â€
Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl?
Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi niște feciori din curvie, iar nu fii.
Și apoi, dacă părinţii noștri trupești ne-au pedepsit și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim?
Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfinţeniei Lui.
Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, și nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.
Întăriţi-vă dar mâinile obosite și genunchii slăbănogiţi;
croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.
Urmăriţi pacea cu toţi și sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.
Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare și mulţi să fie întinaţi de ea.
Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut.
Știţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit, pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.
Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge și care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,
nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul care vorbea în așa fel că cei ce l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească
(pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata.â€
Și priveliÈ™tea aceea era aÈ™a de înfricoșătoare încât Moise a zis: „Sunt îngrozit È™i tremur!â€).
Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârșiţi,
de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.
Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbește! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri,
al cărui glas a clătinat atunci pământul È™i care acum a făcut făgăduinÅ£a aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci È™i cerul.â€
Cuvintele acestea, „încă o datăâ€, arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică,
fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitorâ€.