Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus,
către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Hristos Isus, Domnul nostru!
Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moși-strămoși, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi și noapte.
Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale și doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice și sunt încredinţat că și în tine.
De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.
Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuinţă.
Să nu-ţi fie rușine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.
El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii,
dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viaţa și neputrezirea, prin Evanghelie.
Propovăduitorul și apostolul ei am fost pus eu și învăţător al neamurilor.
Și din pricina aceasta sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e rușine, căci știu în cine am crezut. Și sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.
Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l cu credinţa și dragostea care este în Hristos Isus.
Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzește-l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi.
Știi că cei ce sunt în Asia toţi m-au părăsit; între alţii și Figel și Ermogen.
Domnul să-Și verse îndurarea peste casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a mângâiat și nu i-a fost rușine de lanţul meu.
Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă și m-a găsit.
Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul în „ziua aceea”. Tu știi foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.