Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii,
pentru împăraţi și pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea.
Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
care voiește ca toţi oamenii să fie mântuiţi și să vină la cunoștinţa adevărului.
Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos,
care S-a dat pe Sine Însuși ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită,
și propovăduitorul și apostolul Lui am fost pus eu – spun adevărul în Hristos, nu mint – ca să învăţ pe neamuri credinţa și adevărul.
Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc și să ridice spre cer mâini curate, fără mânie și fără îndoieli.
Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,
ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.
Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.
Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.
Căci întâi a fost întocmit Adam și apoi Eva.
Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.
Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruiește cu smerenie în credinţă, în dragoste și în sfinţenie.