Cât privește venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,
să nu vă lăsaţi clătinaţi așa de repede în mintea voastră și să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar.
Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării,
potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu†sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.
Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi?
Și acum știţi bine ce-l oprește ca să nu se descopere decât la vremea lui.
Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o oprește acum să fie luat din drumul ei.
Și atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.
Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase
și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.
Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună:
pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.
Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului și credinţa adevărului.
Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos.
Așadar, fraţilor, rămâneţi tari și ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.
Și Însuși Domnul nostru Isus Hristos și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat prin harul Său o mângâiere veșnică și o bună nădejde,
să vă mângâie inimile și să vă întărească în orice lucru și cuvânt bun!