Păzește luna spicelor și prăznuiește Sărbătoarea Paștelor în cinstea Domnului Dumnezeului tău, căci în luna spicelor te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt, noaptea.
Să jertfești Paștele în cinstea Domnului Dumnezeului tău, jertfele tale de oi și boi, în locul pe care-l va alege Domnul ca să-Și așeze Numele acolo.
În timpul sărbătorii, să nu mănânci pâine dospită, ci șapte zile să mănânci azimi, pâinea întristării, căci ai ieșit în grabă din ţara Egiptului: așa să faci, ca să-ţi aduci aminte toată viaţa ta de ziua când ai ieșit din ţara Egiptului.
Să nu se vadă aluat la tine, pe toată întinderea ţării tale, timp de șapte zile și nicio parte din vitele pe care le vei jertfi în seara celei dintâi zile să nu fie păstrată peste noapte, până dimineaţa.
Nu vei putea să jertfești Paștele în vreunul din locurile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău ca locuinţă,
ci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să-Și așeze Numele în el, acolo să jertfești Paștele, seara, la apusul soarelui, pe vremea ieșirii tale din Egipt.
Să fierbi vita tăiată și s-o mănânci în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău. Și dimineaţa, vei putea să te întorci și să te duci în corturile tale.
Șase zile să mănânci azimi și a șaptea zi să fie o adunare de sărbătoare în cinstea Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea.
Să numeri șapte săptămâni; de când vei începe seceratul grâului, să începi să numeri șapte săptămâni.
Apoi să prăznuiești Sărbătoarea Săptămânilor și să aduci daruri de bunăvoie, după binecuvântarea pe care ţi-o va da Domnul Dumnezeul tău.
Să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să locuiască Numele Lui acolo, tu, fiul tău și fiica ta, robul și roaba ta, levitul care va fi în cetăţile tale și străinul, orfanul și văduva care vor fi în mijlocul tău.
Să-ţi aduci aminte că ai fost rob în Egipt și să păzești și să împlinești legile acestea.
Să prăznuiești Sărbătoarea Corturilor șapte zile, după ce îţi vei strânge roadele din arie și din teasc.
Să te bucuri la sărbătoarea aceasta, tu, fiul tău și fiica ta, robul și roaba ta și levitul, străinul, orfanul și văduva care vor fi în cetăţile tale.
Să prăznuiești sărbătoarea șapte zile în cinstea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul, căci Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta în toate roadele tale și în tot lucrul mâinilor tale și de aceea să fii vesel.
De trei ori pe an, toţi bărbaţii să se înfăţișeze înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege El: la Sărbătoarea Azimilor, la Sărbătoarea Săptămânilor și la Sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfăţișeze cu mâinile goale înaintea Domnului.
Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul Dumnezeul tău.
Să pui judecători și dregători în toate cetăţile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău, după seminţiile tale, și ei să judece poporul cu dreptate.
Să n-atingi niciun drept, să nu cauţi la faţa oamenilor și să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor și sucesc cuvintele celor drepţi.
Să urmezi cu scumpătate dreptatea, ca să trăiești și să stăpânești ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
Să nu-ţi așezi niciun idol de lemn lângă altarul pe care-l vei ridica Domnului Dumnezeului tău.
Să nu ridici nici stâlpi idolești, care sunt urâţi de Domnul Dumnezeul tău.