Voi sunteţi copiii Domnului Dumnezeului vostru. Să nu vă faceţi crestături și să nu vă radeţi între ochi pentru un mort.
Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău, și Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.
Să nu mănânci niciun lucru urâcios.
Iată dobitoacele pe care să le mâncaţi: boul, oaia și capra;
Să mâncaţi din orice dobitoc care are copita despicată, unghia despărţită în două și rumegă.
Dar să nu mâncaţi din cele ce rumegă numai sau care au numai copita despicată și unghia despărţită în două. Astfel, să nu mâncaţi cămila, iepurele și iepurele de casă, care rumegă, dar n-au copita despicată: să le priviţi ca necurate.
Să nu mâncaţi porcul, care are copita despicată, dar nu rumegă: să-l priviţi ca necurat. Să nu mâncaţi din carnea lor și să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte.
Iată dobitoacele din care veţi mânca, din toate cele ce sunt în ape: să mâncaţi din toate cele ce au înotătoare și solzi.
Dar să nu mâncaţi din niciunul din cele ce n-au înotătoare și solzi: să le priviţi ca necurate.
Să mâncaţi orice pasăre curată.
Dar iată pe acelea pe care nu le puteţi mânca: vulturul, zgripţorul și vulturul de mare;
șorecarul, șoimul, gaia și tot ce ţine de neamul său;
corbul și toate soiurile lui;
struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul și ce ţine de neamul lui;
huhurezul, cocostârcul și lebăda;
pelicanul, corbul de mare și eretele,
barza, bâtlanul și ce ţine de neamul lui, pupăza și liliacul.
Să priviţi ca necurată orice târâtoare care zboară: să nu mâncaţi din ea.
Să mâncaţi orice pasăre curată.
Să nu mâncaţi din nicio mortăciune; s-o dai străinului care va fi în cetăţile tale s-o mănânce sau s-o vinzi unui străin, căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui.
Să iei zeciuială din tot ce-ţi va aduce sămânţa, din ce-ţi va aduce ogorul în fiecare an.
Și să mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-Și așeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău și din untdelemnul tău și întâii născuţi din cireada și turma ta, ca să te înveţi să te temi totdeauna de Domnul Dumnezeul tău.
Poate când te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău, drumul va fi prea lung ca să-ţi poţi duce zeciuiala acolo, din pricina depărtării tale de locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să-Și pună acolo Numele Lui.
Atunci, să-ţi prefaci zeciuiala în argint, să strângi argintul acela în mână și să te duci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău.
Acolo, să cumperi cu argintul acela tot ce vei dori: boi, oi, vin și băuturi tari, tot ce-ţi va plăcea, să le mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău și să te bucuri tu și familia ta.
Să nu părăsești pe levitul care va fi în cetăţile tale, căci n-are nici parte de moșie, nici moștenire cu tine.
După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea și s-o pui în cetăţile tale.
Atunci să vină levitul, care n-are nici parte, nici moștenire cu tine, străinul, orfanul și văduva care vor fi în cetăţile tale și să mănânce și să se sature, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale.