Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint și către toţi sfinţii, care sunt în toată Ahaia:
Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri,
care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
Căci, după cum avem parte din belșug de suferinţele lui Hristos, tot așa, prin Hristos avem parte din belșug și de mângâiere.
Așa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea și mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleași suferinţe ca și noi.
Și nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că știm că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte și de mângâiere.
În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoștinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, așa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.
Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înșine, ci în Dumnezeu, care înviază morţii.
El ne-a izbăvit și ne izbăvește dintr-o astfel de moarte și avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.
Voi înșivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.
Lauda noastră este mărturia pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, și mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie și curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.
Nu vă scriem altceva decât ce citiţi și cunoașteţi. Și trag nădejde că până la sfârșit veţi cunoaște,
cum aţi și cunoscut în parte, că noi suntem lauda voastră, după cum și voi veţi fi lauda noastră în ziua Domnului Isus.
În această încredinţare voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveţi un al doilea har.
Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi și să fiu petrecut de voi în Iudeea.
În luarea hotărârii acesteia, am lucrat eu în chip ușuratic? Sau hotărârile mele sunt niște hotărâri pe care le iau în felul lumii, ca să fie în mine „Da, da” și „Nu, nu”?
Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n-a fost și „Da”, și „Nu”.
Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan și prin Timotei, n-a fost „Da” și „Nu”, ci în El nu este decât „Da”.
În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „Da”; de aceea și „Amin” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.
Și Cel ce ne întărește împreună cu voi, în Hristos, și care ne-a uns este Dumnezeu.
El ne-a și pecetluit și ne-a pus în inimă arvuna Duhului.
Iau pe Dumnezeu martor faţă de sufletul meu că n-am mai venit până acum la Corint tocmai ca să vă cruţ.
Nu doar că am avea stăpânire peste credinţa voastră, dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră, căci staţi tari în credinţă.