The LORD is my strength and my shield; my heart trusted in him, and I am helped: therefore my heart greatly rejoiceth; and with my song will I praise him.
Călcaţi pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos.
Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine și că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat.
Dar vreau să știţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este capul lui Hristos.
Orice bărbat care se roagă sau prorocește cu capul acoperit își necinstește Capul său.
Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prorocește cu capul dezvelit își necinstește capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă.
Dacă o femeie nu se învelește, să se și tundă! Iar dacă este rușine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească.
Bărbatul nu este dator să-și acopere capul, pentru că el este chipul și slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.
În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat,
și nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.
De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.
Totuși, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie.
Căci dacă femeia este din bărbat, tot așa și bărbatul, prin femeie, și toate sunt de la Dumnezeu.
Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită?
Nu vă învaţă chiar și firea că este rușine pentru un bărbat să poarte părul lung,
pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului.
Dacă iubește cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei și nici Bisericile lui Dumnezeu.
Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud, pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi.
Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Și în parte o cred,
căci trebuie să fie și partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni.
Când vă adunaţi dar în același loc, nu este cu putinţă să mâncaţi Cina Domnului.
Fiindcă atunci când staţi la masă, fiecare se grăbește să-și ia cina adusă de el înaintea altuia; așa că unul este flămând, iar altul este beat.
Ce? N-aveţi case pentru ca să mâncaţi și să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu și vreţi să faceţi de rușine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privinţa aceasta nu vă laud.
Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat, și anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.
Și, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o și a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
Tot astfel, după cină, a luat paharul și a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”
Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta și beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El.
De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat de trupul și sângele Domnului.
Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși și așa să mănânce din pâinea aceasta și să bea din paharul acesta.
Căci cine mănâncă și bea își mănâncă și bea osânda lui însuși, dacă nu deosebește trupul Domnului.
Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioși și bolnavi și nu puţini dorm.
Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.
Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.
Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, așteptaţi-vă unii pe alţii.
Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunaţi spre osândă. Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni.