Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre, căci știm că necazul aduce răbdare,
răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.
Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi.
Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva, dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară.
Dar Dumnezeu Își arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.
Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
Căci, dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.
Și nu numai atât, dar ne și bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…
(Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege.
Totuși moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.
Dar cu darul fără plată nu este ca și cu greșeala, căci, dacă prin greșeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belșug celor mulţi.
Și darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit, căci judecata venită de la unul a adus osânda, dar darul fără plată venit în urma multor greșeli a adus o hotărâre de iertare.
Dacă deci, prin greșeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii vor domni în viaţă prin Acel Unul singur, care este Isus Hristos!)
…Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.
Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.
Ba încă și Legea a venit pentru ca să se înmulţească greșeala, dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit și mai mult,
pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veșnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.