Ucenicii Lui L-au întrebat: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinÅ£ii lui, de s-a născut orb?â€
Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.
Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.â€
După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ și a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta
È™i i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului†(care, tălmăcit, înseamnă: „Trimisâ€). El s-a dus, s-a spălat È™i s-a întors văzând bine.
Vecinii È™i cei ce-l cunoscuseră mai înainte ca cerÈ™etor ziceau: „Nu este acesta cel ce È™edea È™i cerÈ™ea?â€
Unii ziceau: „El este.†AlÅ£ii ziceau: „Nu, dar seamănă cu el.†Și el însuÈ™i zicea: „Eu sunt.â€
Deci i-au zis: „Cum Å£i s-au deschis ochii?â€
El a răspuns: „Omul acela, căruia I se zice Isus, a făcut tină, mi-a uns ochii È™i mi-a zis: ‘Du-te la scăldătoarea Siloamului È™i spală-te.’ M-am dus, m-am spălat È™i mi-am căpătat vederea.â€
„Unde este Omul acela?†l-au întrebat ei. El a răspuns: „Nu È™tiu.â€
Au adus la farisei pe cel ce fusese orb mai înainte.
Și era o zi de Sabat când făcuse Isus tină și-i deschisese ochii.
Din nou, fariseii l-au întrebat È™i ei cum È™i-a căpătat vederea. Și el le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat È™i văd.â€
Atunci, unii din farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul.†Alţii ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?†Și era dezbinare între ei.
Iarăși au întrebat pe orb: „Tu ce zici despre El în privinÅ£a faptului că Å£i-a deschis ochii?†„Este un prorocâ€, le-a răspuns el.
Iudeii n-au crezut că fusese orb și că își căpătase vederea până n-au chemat pe părinţii lui.
Și când i-au venit părinÅ£ii, i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru, care spuneÅ£i că s-a născut orb? Cum dar vede acum?â€
Drept răspuns, părinţii lui au zis: „Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb.
Dar cum vede acum sau cine i-a deschis ochii, nu È™tim. ÃŽntrebaÅ£i-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveÈ™te.â€
Părinţii lui au zis aceste lucruri, pentru că se temeau de iudei, căci iudeii hotărâseră acum ca, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.
De aceea au zis părinÅ£ii lui: „Este în vârstă, întrebaÅ£i-l pe el.â€
Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb È™i i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi È™tim că omul acesta este un păcătos.â€
El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu È™tiu; eu una È™tiu: că eram orb, È™i acum văd.â€
Iarăși l-au întrebat: „Ce Å£i-a făcut? Cum Å£i-a deschis ochii?â€
„Acum v-am spusâ€, le-a răspuns el, „și n-aÅ£i ascultat. Pentru ce voiÅ£i să mai auziÅ£i încă o dată? Doar n-aÅ£i vrea să vă faceÅ£i È™i voi ucenicii Lui!â€
Ei l-au ocărât și i-au zis: „Tu ești ucenicul Lui, noi suntem ucenicii lui Moise.
Știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu È™tim de unde este.â€
„Aici este mirareaâ€, le-a răspuns omul acela, „că voi nu È™tiÅ£i de unde este, È™i totuÈ™i El mi-a deschis ochii.
Știm că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoși, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă.
De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere.
Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic.â€
„Tu eÈ™ti născut cu totul în păcatâ€, i-au răspuns ei, „și vrei să ne înveÅ£i pe noi?†Și l-au dat afară.
Isus a auzit că l-au dat afară È™i, când l-a găsit, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?â€
El a răspuns: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?â€
„L-ai È™i văzutâ€, i-a zis Isus, „și Cel care vorbeÈ™te cu tine, Acela este.â€
„Cred, Doamneâ€, I-a zis el; È™i I s-a închinat.
Apoi, Isus a zis: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă È™i cei ce văd să ajungă orbi.â€
Unii din fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-om fi È™i noi orbi!â€
„Dacă aÅ£i fi orbiâ€, le-a răspuns Isus, „n-aÅ£i avea păcat, dar acum ziceÅ£i: ‘Vedem.’ Tocmai de aceea păcatul vostru rămâne.