Cu șase zile înainte de Paște, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort și pe care îl înviase din morţi.
Acolo, I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce ședeau la masă cu El.
Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei și s-a umplut casa de mirosul mirului.
Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis:
„De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei È™i să se fi dat săracilor?â€
Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ și, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.
Dar Isus a zis: „Las-o în pace, căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.
Pe săraci îi aveÅ£i totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveÅ£i totdeauna.â€
O mare mulţime de iudei au aflat că Isus era în Betania și au venit acolo nu numai pentru Isus, ci ca să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi.
Preoţii cei mai de seamă au hotărât să omoare și pe Lazăr,
căci din pricina lui mulţi iudei plecau de la ei și credeau în Isus.
A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim,
a luat ramuri de finic È™i I-a ieÈ™it în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, ÃŽmpăratul lui Israel!â€
Isus a găsit un măgăruș și a încălecat pe el, după cum este scris:
„Nu te teme, fiica Sionului; iată că ÃŽmpăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriÅ£e.â€
Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început, dar, după ce a fost proslăvit Isus, și-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El și că ei le împliniseră cu privire la El.
Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt și-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.
Și norodul I-a ieșit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta.
Fariseii au zis deci între ei: „VedeÅ£i că nu câștigaÅ£i nimic. Iată că lumea se duce după El!â€
Niște greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic
s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat È™i au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.â€
Filip s-a dus și a spus lui Andrei, apoi Andrei și Filip au spus lui Isus.
Drept răspuns, Isus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.
Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.
Cine își iubește viaţa o va pierde și cine își urăște viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veșnică.
Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti.
Acum, sufletul Meu este tulburat. Și ce voi zice: ‘Tată, izbăvește-Mă din ceasul acesta’? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!
Tată, proslăveÈ™te Numele Tău!†Și din cer, s-a auzit un glas, care zicea: „L-am proslăvit È™i-L voi mai proslăvi!â€
Norodul care stătea acolo È™i care auzise glasul a zis că a fost un tunet. AlÅ£ii ziceau: „Un înger a vorbit cu El!â€
Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.
Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.
Și după ce voi fi înălÅ£at de pe pământ, voi atrage la Mine pe toÅ£i oamenii.â€
Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară.
Norodul I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac. Cum dar zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălÅ£at? Cine este acest Fiu al omului?â€
Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul: cine umblă în întuneric nu știe unde merge.
Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.†Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat și S-a ascuns de ei.
Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,
ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre È™i cui a fost descoperită puterea braÅ£ului Domnului?â€
De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:
„Le-a orbit ochii È™i le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înÅ£eleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu È™i să-i vindec.â€
Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui și a vorbit despre El.
Totuși, chiar dintre fruntași, mulţi au crezut în El; dar de frica fariseilor, nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă.
Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.
Iar Isus a strigat: „Cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine.
Și cine Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.
Dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec, căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.
Pe cine Mă nesocotește și nu primește cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântulpe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.
Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El Însuși Mi-a poruncit ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc.
Și È™tiu că porunca Lui este viaÅ£a veÈ™nică. De aceea lucrurile pe care le spun, le spun aÈ™a cum Mi le-a spus Tatăl.â€