În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea; Irod, cârmuitor al Galileii; Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei și al Trahonitei; Lisania, cârmuitor al Abilenei;
și în zilele marilor preoţi Ana și Caiafa –, Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
Și Ioan a venit prin tot ţinutul din împrejurimile Iordanului și propovăduia botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor,
după cum este scris în cartea cuvintelor prorocului Isaia: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: ‘Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.
Orice vale va fi astupată, orice munte și orice deal vor fi prefăcute în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate și drumurile zgrunţuroase vor fi netezite.
Și orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.’”
Ioan zicea dar noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?
Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră și nu vă apucaţi să ziceţi în voi înșivă: ‘Avem pe Avraam ca tată!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
Securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face roadă bună este tăiat și aruncat în foc.”
Noroadele îl întrebau și ziceau: „Atunci ce trebuie să facem?”
Drept răspuns, el le zicea: „Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna; și cine are de mâncare să facă la fel.”
Au venit și niște vameși să fie botezaţi și i-au zis: „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?”
El le-a răspuns: „Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi.”
Niște ostași îl întrebau și ei și ziceau: „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.”
Fiindcă norodul era în așteptare și toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan dacă nu cumva este el Hristosul,
Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine și Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc.
Acela are lopata în mână; Își va curăţi aria cu desăvârșire și Își va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
Astfel propovăduia Ioan norodului Evanghelia și-i dădea încă multe alte îndemnuri.
Dar cârmuitorul Irod, care era mustrat de Ioan pentru Irodiada, nevasta fratelui său Filip, și pentru toate relele pe care le făcuse,
a mai adăugat la toate celelalte rele și pe acela că a închis pe Ioan în temniţă.
După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat și Isus; și pe când Se ruga, s-a deschis cerul,
și Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Și din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu ești Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!”
Isus avea aproape treizeci de ani când a început să înveţe pe norod; și era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli,
fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif,
fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai,
fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semei, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda,
fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri,
fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er,
fiul lui Isus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi,
fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim,
fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David,
fiul lui Iese, fiul lui Iobed, fiul lui Boaz, fiul lui Salmon, fiul lui Naason,
fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda,
fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor,
fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala,
fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh,
fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan,
fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.