Iată prorocia, cuvântul Domnului, despre ţara Hadrac; și va începe din Damasc. Căci Domnul are ochiul îndreptat asupra oamenilor și peste toate seminţiile lui Israel.
El se oprește și peste Hamat, care se mărginește cu Damascul, peste Tir și Sidon, cu toată înţelepciunea lor.
Tirul și-a zidit o întăritură; a îngrămădit argint ca pulberea și aur ca noroiul de pe uliţe.
Iată că Domnul va pune mâna pe el, îi va năpusti puterea în mare și el însuși va fi ars cu foc.
Ascalonul va vedea lucrul acesta și se va teme; Gaza, de asemenea, și o va apuca un puternic cutremur; Ecronul, de asemenea, căci nădejdea lui va fi dată de rușine; va pieri împăratul din Gaza, și Ascalonul nu va mai fi locuit.
„Străinul se va așeza în Asdod și voi frânge mândria filistenilor.
Îi voi scoate sângele din gură și urâciunile idolești dintre dinţi, ca să fie și el o rămășiţă pentru Dumnezeul nostru și să fie ca o căpetenie din Iuda, și Ecronul, ca iebusiţii.
Voi tăbărî în jurul Casei Mele, ca s-o apăr împotriva unei oștiri, împotriva celor ce se duc și vin, și nu va mai trece asupritorul peste ei, căci acum Mă uit cu ochii Mei.
Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.
Voi nimici carele de război din Efraim și caii din Ierusalim, și arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti neamurilor pacea și va stăpâni de la o mare la cealaltă și de la râu până la marginile pământului.
Însă, cât pentru tine, Sioane, din pricina legământului tău pecetluit cu sânge, voi scoate pe prinșii tăi de război din groapa în care nu este apă.
Întoarceţi-vă la cetăţuie, prinși de război plini de nădejde! O spun și astăzi că îţi voi întoarce îndoit!
Căci Îmi încordez pe Iuda ca arc și iau pe Efraim ca săgeată și voi scula pe copiii tăi, Sioane, împotriva copiilor tăi, Grecio! Te voi face ca sabia unui viteaz!”
Dar Domnul Se va arăta deasupra lor, și săgeata Lui va porni ca fulgerul; Domnul Dumnezeu va suna din trâmbiţă și va înainta vijelia de la miazăzi.
Domnul oștirilor îi va ocroti și vor mânca și vor zdrobi pietrele de praștie, vor bea, vor face gălăgie ca ameţiţi de vin; vor fi plini ca un pahar de jertfă, ca și colţurile altarului.
Domnul Dumnezeul lor îi va scăpa în ziua aceea, ca pe turma poporului Său, căci ei sunt pietrele cununii împărătești, care vor străluci în ţara Sa!
O! Cât sunt de înfloritori! Cât sunt de frumoși! Grâul va veseli pe tineri și mustul, pe fete.