Acum, strânge-ţi rândurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresuraţi! Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua pe obraz!
„Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel și a cărui obârșie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veșniciei.”
De aceea îi va lăsa până la vremea când va naște cea care are să nască și rămășiţa fraţilor Săi se va întoarce la copiii lui Israel.
El Se va înfăţișa și va cârmui cu puterea Domnului și cu măreţia Numelui Domnului Dumnezeului Său; vor locui liniștiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.
El va fi pacea noastră! Când va veni asirianul în ţara noastră și va pătrunde în palatele noastre, vom ridica împotriva lui șapte păstori și opt căpetenii ale poporului.
Ei vor pustii ţara Asiriei cu sabia și ţara lui Nimrod cu sabia scoasă din teacă. Ne va izbăvi astfel de asirian când va veni în ţara noastră și va pătrunde în ţinutul nostru.
Rămășiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu se bizuiește pe nimeni și nu atârnă de copiii oamenilor.
Rămășiţa lui Iacov va fi între neamuri, în mijlocul multor popoare, ca un leu între fiarele pădurii, ca un pui de leu între turmele de oi, care, când trece, calcă în picioare și sfâșie, și nimeni nu poate scăpa pe altul.
Ţi se va ridica mâna peste potrivnicii tăi și toţi vrăjmașii tăi vor fi nimiciţi!
„În ziua aceea”, zice Domnul, „îţi voi nimici cu desăvârșire caii din mijlocul tău și-ţi voi sfărâma carele;
voi nimici cu desăvârșire cetăţile din ţara ta și-ţi voi surpa toate cetăţuile.
Voi nimici cu desăvârșire descântecele din mijlocul tău și nu vei mai avea vrăjitori;
voi nimici cu desăvârșire idolii tăi și stâlpii tăi idolești din mijlocul tău și nu te vei mai închina la lucrarea mâinilor tale;
voi nimici cu desăvârșire din mijlocul tău astarteele tale și-ţi voi dărâma idolii.
Mă voi răzbuna cu mânie, cu urgie, pe neamurile care n-au vrut s-asculte.”