Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron și le-a zis:
„Vorbiţi copiilor lui Israel și spuneţi-le: ‘Iată dobitoacele pe care le veţi mânca dintre toate dobitoacele de pe pământ.
Să mâncaţi orice dobitoc care are unghia despicată, copita despărţită și rumegă.
Dar să nu mâncaţi din cele ce rumegă numai sau care au numai unghia despicată. Astfel, să nu mâncaţi cămila, care rumegă, dar n-are unghia despicată; s-o priviţi ca necurată.
Să nu mâncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar n-are unghia despicată; să-l priviţi ca necurat.
Să nu mâncaţi iepurele, care rumegă, dar n-are unghia despicată; să-l priviţi ca necurat.
Să nu mâncaţi porcul, care are unghia despicată și copita despărţită, dar nu rumegă; să-l priviţi ca necurat.
Să nu mâncaţi din carnea lor și să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte; să le priviţi ca necurate.
Iată vieţuitoarele pe care să le mâncaţi dintre toate cele ce sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au aripi (înotătoare) și solzi și care sunt în ape, fie în mări, fie în râuri.
Dar să priviţi ca o urâciune pe toate cele ce n-au aripi și solzi din tot ce mișună în ape și tot ce trăiește în ape, fie în mări, fie în râuri.
Să le priviţi ca o urâciune, să nu mâncaţi din carnea lor, și trupurile lor moarte să le priviţi ca o urâciune.
Să priviţi ca o urâciune pe toate cele care n-au aripi și solzi în ape.
Iată dintre păsări cele pe care le veţi privi ca o urâciune și din care să nu mâncaţi: vulturul, zgripţorul și vulturul de mare;
șorecarul, șoimul și tot ce este din neamul lui;
corbul și toate soiurile lui;
struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul și tot ce ţine de neamul lui;
huhurezul, eretele și cocostârcul;
lebăda, pelicanul și corbul de mare;
barza, bâtlanul și ce este din neamul lui, pupăza și liliacul.
Să priviţi ca o urâciune orice târâtoare care zboară și umblă pe patru picioare.
Dar, dintre toate târâtoarele care zboară și umblă pe patru picioare, să mâncaţi pe cele ce au fluierul picioarelor dinapoi mai lung, ca să poată sări pe pământ.
Iată pe care să le mâncaţi: lăcusta, lăcusta solam, lăcusta hargol și lăcusta hagab, după soiurile lor.
Pe toate celelalte târâtoare care zboară și care au patru picioare să le priviţi ca o urâciune.
Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara
și oricine va purta trupurile lor moarte să-și spele hainele și va fi necurat până seara.
Să priviţi ca necurat orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n-are copita despărţită și nu rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat.
Să priviţi ca necurate toate acele dobitoace cu patru picioare care umblă pe labele lor: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara
și oricine le va purta trupurile moarte își va spăla hainele și va fi necurat până seara. Să le priviţi ca necurate.
Iată, din vietăţile care se târăsc pe pământ, cele pe care le veţi privi ca necurate: cârtiţa, șoarecele și șopârla, după soiurile lor;
ariciul, broasca, broasca ţestoasă, melcul și cameleonul.
Să le priviţi ca necurate dintre toate târâtoarele. Oricine se va atinge de ele moarte va fi necurat până seara.
Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte va fi necurat, fie vas de lemn, fie haină, fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuinţează la ceva; să fie pus în apă și va rămâne necurat până seara; după aceea va fi curat.
Tot ce se va găsi într-un vas de pământ în care va cădea ceva din aceste trupuri moarte va fi necurat și veţi sparge vasul.
Orice lucru de mâncare pe care va cădea ceva din apa aceasta va fi necurat și orice băutură care se întrebuinţează la băut, oricare ar fi vasul în care se va găsi, va fi necurată.
Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte va fi necurat; cuptorul și vatra să se dărâme; vor fi necurate și le veţi privi ca necurate.
Numai izvoarele și fântânile, care alcătuiesc grămezi de ape, vor rămâne curate, dar cine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat.
Dacă se întâmplă să cadă ceva din trupurile lor moarte pe o sămânţă care trebuie semănată, ea va rămâne curată.
Dar, dacă se pusese apă pe sămânţă și cade pe ea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurată.
Dacă moare una din vitele care vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort va fi necurat până seara;
cine va mânca din trupul ei mort își va spăla hainele și va fi necurat până seara și cine va purta trupul ei mort își va spăla hainele și va fi necurat până seara.
Pe orice târâtoare care se târăște pe pământ, s-o priviţi ca necurată; să nu se mănânce.
Din toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, din toate cele ce se târăsc pe pântece, să nu mâncaţi; nici din toate cele ce umblă pe patru picioare sau pe un mare număr de picioare, ci să le priviţi ca o urâciune.
Să nu vă faceţi urâcioși prin toate aceste târâtoare care se târăsc; să nu vă faceţi necuraţi prin ele, să nu vă spurcaţi prin ele.
Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Voi să vă sfinţiţi și fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt; să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste târâtoare care se târăsc pe pământ.
Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru și să fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.
Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările, toate vieţuitoarele care se mișcă în ape și toate vietăţile care se târăsc pe pământ,
ca să faceţi deosebire între ce este necurat și ce este curat, între dobitocul care se mănâncă și dobitocul care nu se mănâncă.’”