Through faith also Sara herself received strength to conceive seed, and was delivered of a child when she was past age, because she judged him faithful who had promised.
Când vorbea, Efraim răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit.
Și acum ei păcătuiesc întruna, își fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meșteri. Acestora le vorbesc ei și, jertfind oameni, sărută viţei!
De aceea vor fi ca norul de dimineaţă, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vânt din arie, ca fumul care iese din horn.
„Dar Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, din ţara Egiptului încoace. Tu cunoști că nu este alt Dumnezeu afară de Mine și nu este alt Mântuitor afară de Mine.
Eu te-am cunoscut în pustie, într-un pământ fără apă.
Dar, când au dat de pășune, s-au săturat și, când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie, de aceea M-au uitat.
Eu M-am făcut ca un leu pentru ei și-i pândesc ca un pardos pe drum.
Mă năpustesc asupra lor ca o ursoaică lipsită de puii ei, le sfâșii învelișul inimii, îi înghit pe dată ca un leu și fiarele câmpului îi vor face bucăţi.
Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta.
Unde este împăratul tău ca să te scape în toate cetăţile tale? Unde sunt judecătorii tăi despre care ziceai: ‘Dă-mi un împărat și domni’?
Ţi-am dat un împărat în mânia Mea și ţi-l iau în urgia Mea!
Nelegiuirea lui Efraim este strânsă, păcatul lui este păstrat.
Îl vor apuca durerile nașterii; este un copil neînţelept, căci nu poate să nască la vremea sorocită!
ÃŽi voi răscumpăra din mâna LocuinÅ£ei morÅ£ilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morÅ£ilor, unde îţi este nimicirea? CăinÅ£a este ascunsă de privirile Mele!â€
Oricât de roditor ar fi Efraim în mijlocul fraţilor săi, tot va veni vântul de răsărit, se va stârni din pustie un vânt al Domnului, îi va usca izvoarele și-i va seca fântânile; va jefui vistieria de toate vasele ei de preţ.
Samaria este pedepsită pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea uciși de sabie; pruncii lor vor fi zdrobiţi și vor spinteca pântecele femeilor lor însărcinate.