Împăratul Belșaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai-mari ai lui și a băut vin înaintea lor.
Și, în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său, Nebucadneţar, din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și ţiitoarele lui.
Au adus îndată vasele de aur care fuseseră luate din Templu, din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim, și au băut din ele împăratul și mai-marii lui, nevestele și ţiitoarele lui.
Au băut vin și au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fier, de lemn și de piatră.
În clipa aceea, s-au arătat degetele unei mâini de om și au scris în faţa sfeșnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mână care a scris.
Atunci, împăratul a îngălbenit și gândurile atât l-au tulburat că i s-au desfăcut încheieturile șoldurilor și genunchii i s-au izbit unul de altul.
Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cititorii în stele, haldeenii și ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvântul și a zis înţelepţilor Babilonului: „Oricine va putea citi scrisoarea aceasta și mi-o va tâlcui va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţișor de aur la gât și va avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei.”
Toţi înţelepţii împăratului au intrat, dar n-au putut nici să citească scrisoarea și nici s-o tâlcuiască împăratului.
Din pricina aceasta, împăratul Belșaţar s-a înspăimântat foarte tare, faţa i s-a îngălbenit și mai-marii lui au rămas încremeniţi.
Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului și mai-marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvântul și a vorbit astfel: „Să trăiești veșnic, împărate! Să nu te tulbure gândurile tale și să nu ţi se îngălbenească faţa!
În împărăţia ta este un om care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi, și, pe vremea tatălui tău, s-au găsit la el lumini, pricepere și o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai-mare peste vrăjitori, cititori în stele, haldeeni, ghicitori,
și anume pentru că s-a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltșaţar, un duh înalt, știinţă și pricepere, putinţa să tâlcuiască visele, să lămurească întrebările grele și să dezlege lucrurile încâlcite. Să fie chemat dar Daniel, și el îţi va da tâlcuirea!”
Atunci, Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvântul și a zis lui Daniel: „Tu ești Daniel acela, unul din prinșii de război ai lui Iuda, pe care i-a adus aici din Iuda tatăl meu, împăratul?
Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor și că la tine se găsesc lumini, pricepere și o înţelepciune nemaipomenită.
Au adus înaintea mea pe înţelepţi și pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta și să mi-o tâlcuiască, dar n-au putut să tâlcuiască aceste cuvinte.
Am aflat că tu poţi să tâlcuiești și să dezlegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citești scrierea aceasta și să mi-o tâlcuiești, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănţișor de aur la gât și vei avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei!”
Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului: „Ţine-ţi darurile și dă altuia răsplătirile tale! Totuși voi citi împăratului scrierea și i-o voi tâlcui.
Împărate, Dumnezeul cel Preaînalt dăduse tatălui tău, Nebucadneţar, împărăţie, mărime, slavă și strălucire
și, din pricina mărimii pe care i-o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau și tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia și lăsa cu viaţă pe cine voia; înălţa pe cine voia și cobora pe cine voia.
Dar, când i s-a îngâmfat inima și i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc și a fost despuiat de slava lui;
a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor și a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, și trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpânește peste împărăţia oamenilor și că o dă cui vrea.
Dar tu, Belșaţar, fiul lui, nu ţi-ai smerit inima, măcar că ai știut toate aceste lucruri.
Ci te-ai înălţat împotriva Domnului cerurilor; vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta și aţi băut vin cu ele, tu și mai-marii tăi, nevestele și ţiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn și de piatră, care nici nu văd, nici n-aud și nici nu pricep nimic, și n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia se află suflarea ta și toate căile tale!
De aceea a trimis El acest cap de mână care a scris scrierea aceasta.
Iată însă scrierea care a fost scrisă: ‘Numărat, numărat, cântărit și împărţit!’
Și iată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat înseamnă că Dumnezeu ţi-a numărat zilele domniei și i-a pus capăt.
Cântărit înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit ușor!
Împărţit înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită și dată mezilor și perșilor!”
Îndată, Belșaţar a dat poruncă și au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănţișor de aur la gât și au dat de știre că va avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei.
Dar, chiar în noaptea aceea, Belșaţar, împăratul haldeenilor, a fost omorât.
Și a pus mâna pe împărăţie Darius Medul, care era în vârstă de șaizeci și doi de ani.