Because that, when they knew God, they glorified him not as God, neither were thankful; but became vain in their imaginations, and their foolish heart was darkened.
„Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Să aveţi multă pace!
Am găsit cu cale să fac cunoscute semnele și minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt faţă de mine.
Cât de mari sunt semnele Lui și cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie veșnică, și stăpânirea Lui dăinuiește din neam în neam!
Eu, Nebucadneţar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu.
Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu și vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.
Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului ca să-mi tâlcuiască visul.
Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, haldeenii și ghicitorii. Le-am spus visul, și nu mi l-au putut tâlcui.
La urmă de tot, s-a înfăţișat înaintea mea Daniel, numit Beltșaţar după numele dumnezeului meu și care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul și am zis:
‘Beltșaţare, căpetenia vrăjitorilor, știu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi și că pentru tine nicio taină nu este grea, deci tâlcuiește-mi vedeniile pe care le-am avut în vis.
Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt.
Copacul acesta s-a făcut mare și puternic, vârful lui se înălţa până la ceruri și se vedea de la marginile întregului pământ.
Frunza lui era frumoasă și avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului își făceau cuibul în ramurile lui și orice făptură vie se hrănea din el.
În vedeniile care-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam și iată că s-a coborât din ceruri un străjer sfânt.
El a strigat cu putere și a vorbit așa: «Tăiaţi copacul și rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunza și risipiţi roadele; fugăriţi fiarele de sub el și păsările din ramurile lui!
Dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ și legaţi-l cu lanţuri de fier și de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului și să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului.
Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară și vor trece șapte vremuri peste el.
Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor și pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să știe cei vii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place și înalţă în ea pe cel mai de jos dintre oameni!»
Iată visul pe care l-am visat eu, împăratul Nebucadneţar. Tu, Beltșaţar, tâlcuiește-l, fiindcă toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi-l tâlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi.’
Atunci, Daniel, numit Beltșaţar, a rămas uimit o clipă și gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul și a zis: ‘Beltșaţare, să nu te tulbure visul și tâlcuirea!’ Și Beltșaţar a răspuns: ‘Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmașii tăi și tâlcuirea lui, pentru potrivnicii tăi!
Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare și puternic încât i se înălţa vârful până la ceruri și se vedea de la toate capetele pământului,
copacul acesta, a cărui frunză era așa de frumoasă și care avea roade atât de multe și în care era hrană pentru toţi, sub care se adăposteau fiarele câmpului și în ramurile căruia își făceau cuibul păsările cerului,
ești tu, împărate, care ai ajuns mare și puternic, a cărui mărime a crescut și s-a înălţat până la ceruri și a cărui stăpânire se întinde până la marginile pământului.
Împăratul a văzut pe un străjer sfânt coborându-se și zicând: «Tăiaţi copacul și nimiciţi-l, dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ și legaţi-l cu lanţuri de fier și de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului și să stea la un loc cu fiarele câmpului până vor trece șapte vremuri peste el.»
Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul.
Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului și îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului și șapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăţia oamenilor și o dă cui vrea.
Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului înseamnă că împărăţia ta îţi va rămâne ţie îndată ce vei recunoaște stăpânirea Celui ce este în ceruri.
De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale și trăiește în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale și ai milă de cei nenorociţi, și poate că ţi se va prelungi fericirea!’
Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar.
După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon,
împăratul a luat cuvântul și a zis: ‘Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de ședere împărătească, prin puterea bogăţiei mele și spre slava măreţiei mele?’
Nu se sfârșise încă vorba aceasta a împăratului, și un glas s-a coborât din cer și a zis: ‘Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!
Te vor izgoni din mijlocul oamenilor și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi și vor trece peste tine șapte vremuri până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăţia oamenilor și că o dă cui vrea!’
Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului și unghiile ca ghearele păsărilor.
După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer și mi-a venit iarăși mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat și slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, Acela a cărui stăpânire este veșnică și a cărui împărăţie dăinuiește din neam în neam.
Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului și nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ‘Ce faci?’
În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia și strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii și mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăși peste împărăţia mea și puterea mea a crescut.
Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ și slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte și El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”