Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Poarta curţii dinăuntru, dinspre răsărit, va rămâne închisă în cele șase zile de lucru, dar se va deschide în ziua Sabatului și va fi deschisă și în ziua lunii noi.
Domnitorul va intra pe drumul care dă în tinda porţii de afară și va sta lângă ușorii porţii. Apoi, preoţii vor aduce arderea-de-tot și jertfele lui de mulţumire. El se va închina pe pragul porţii, apoi va ieși iarăși afară și poarta nu se va închide până seara.
Poporul ţării se va închina și el înaintea Domnului la intrarea acestei porţi în zilele de Sabat și la lunile noi.
Arderea-de-tot pe care o va aduce Domnului domnitorul în ziua Sabatului va fi de șase miei fără cusur și un berbec fără cusur,
iar darul lui de mâncare va fi o efă de berbec și un dar de bunăvoie pentru miei, cu un hin de untdelemn de fiecare efă.
În ziua lunii noi va da un viţel fără cusur, șase miei și un berbec, toţi fără cusur.
Și darul lui de mâncare va fi de o efă pentru viţel, o efă pentru berbec și cât va voi pentru miei, cu un hin de untdelemn de fiecare efă.
Când va intra, domnitorul va intra pe drumul din tinda porţii și va ieși pe același drum.
Dar, când va veni poporul ţării înaintea Domnului la sărbători, cel ce va intra pe poarta de miazănoapte ca să se închine va ieși pe poarta de miazăzi, iar cel ce va intra pe poarta de miazăzi va ieși pe poarta de miazănoapte; nu trebuie să se întoarcă pe aceeași poartă pe care vor intra, ci vor ieși drept înainte pe cealaltă.
Domnitorul va intra cu ei când vor intra și vor ieși împreună când vor ieși.
La sărbători și la praznice, darul de mâncare va fi de o efă pentru viţel, o efă pentru berbec și cât va voi pentru miei, împreună cu un hin de untdelemn de fiecare efă.
Dacă însă domnitorul aduce Domnului o ardere-de-tot de bunăvoie sau o jertfă de mulţumire de bunăvoie, îi vor deschide poarta dinspre răsărit și el își va aduce arderea-de-tot și jertfa de mulţumire așa cum le aduce în ziua Sabatului; apoi va ieși afară și, după ce va ieși, vor închide iarăși poarta.
În fiecare zi vei aduce Domnului ca ardere-de-tot un miel de un an fără cusur; pe acesta îl vei aduce în fiecare dimineaţă.
Vei mai adăuga la el ca dar de mâncare, în fiecare dimineaţă, a șasea parte dintr-o efă și a treia parte dintr-un hin de untdelemn, pentru stropirea florii de făină. Acesta este darul de mâncare de adus Domnului; aceasta este o lege veșnică, pentru totdeauna!
În fiecare dimineaţă vor aduce astfel mielul și darul de mâncare împreună cu untdelemnul, ca o ardere-de-tot veșnică.»
Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Dacă domnitorul dă unuia din fiii săi un dar luat din moștenirea sa, darul acesta va rămâne al fiilor săi, ca moșia lor prin drept de moștenire.
Dar, dacă dă unuia din slujitorii lui un dar luat din moștenirea lui, darul acela va fi al lui până în anul slobozeniei, apoi se va întoarce înapoi domnitorului; numai fiii lui vor stăpâni ce le va da din moștenirea lui.
Domnitorul nu va lua nimic din moÈ™tenirea poporului, nu-l va despuia de moÈ™iile lui. Ci, ce va da de moÈ™tenire fiilor săi, va lua din ce are el, pentru ca niciunul din poporul Meu să nu fie îndepărtat din moÈ™ia lui!»’â€
M-a dus, pe intrarea de lângă poartă, în odăile sfinte rânduite preoţilor și care se află spre miazănoapte. Și iată că în fund era un loc, înspre apus.
El mi-a zis: „Acesta este locul unde vor fierbe preoÅ£ii carnea de la jertfele pentru vină È™i pentru ispășire È™i unde vor coace darurile de mâncare, ca să se ferească să le ducă în curtea de afară È™i să sfinÅ£ească astfel poporul prin ele.â€
M-a dus apoi în curtea de afară și m-a făcut să trec pe lângă cele patru colţuri ale curţii. Și iată că era o curte la fiecare colţ al curţii.
Și în cele patru colţuri ale curţii erau niște curţi despărţite, lungi de patruzeci de coţi și late de treizeci; câteșipatru aveau aceeași măsură și erau în colţuri.
Câteșipatru erau înconjurate cu un zid și la picioarele zidului de jur împrejur erau niște vetre pentru gătit.
El mi-a zis: „Acestea sunt bucătăriile unde vor fierbe slujitorii casei carnea de la jertfele aduse de popor.â€