Și iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. Glasul Său era ca urletul unor ape mari și pământul strălucea de slava Sa.
Vedenia aceasta semăna cu aceea pe care o avusesem când venisem să nimicesc cetatea și vedeniile acestea semănau cu aceea pe care o avusesem lângă râul Chebar. Și am căzut cu faţa la pământ.
Slava Domnului a intrat în casă pe poarta dinspre răsărit.
Atunci, Duhul m-a răpit și m-a dus în curtea dinăuntru. Și casa era plină de slava Domnului!
Am auzit pe cineva vorbindu-mi din casă și un om stătea lângă mine.
El mi-a zis: „Fiul omului, acesta este locul scaunului Meu de domnie, locul unde voi pune talpa picioarelor Mele; aici voi locui veșnic în mijlocul copiilor lui Israel! Casa lui Israel și împăraţii lor nu-Mi vor mai pângări Numele Meu cel sfânt prin curviile lor și prin trupurile moarte ale împăraţilor lor la moartea lor
ca atunci când își puneau pragul lor lângă pragul Meu, stâlpii lor lângă stâlpii Mei și nu era decât un zid între Mine și ei. Așa au pângărit ei Numele Meu cel sfânt cu urâciunile pe care le-au săvârșit, de aceea i-am mistuit în mânia Mea.
Acum vor depărta de la Mine curviile lor și trupurile moarte ale împăraţilor lor și voi locui veșnic în mijlocul lor.
Tu însă, fiul omului, arată Templul acesta casei lui Israel; ei să-i măsoare planul și să roșească de nelegiuirile lor.
Dacă vor roși de toată purtarea lor, arată-le chipul casei acesteia, întocmirea ei, ieșirile și intrările ei, toate planurile și toate legile ei; zugrăvește-le-o sub ochi, ca să păzească toate planurile ei, toate poruncile ei și toate orânduirile ei și să facă întocmai după ele.
Aceasta este legea privitoare la casă. Pe vârful muntelui, tot locul pe care-l va cuprinde ea este preasfânt. Iată, aceasta este legea asupra casei.
Iată măsurile altarului în coţi; fiecare cot era cu o palmă mai lung decât cotul obișnuit. Temelia era înaltă de un cot și lată de un cot, și pervazul dimprejur avea o lăţime de un lat de mână; aceasta era propteaua altarului.
De la temelia de pe pământ până la pervazul de jos erau doi coţi și o lăţime de un cot; și de la pervazul cel mic până la cel mare, erau patru coţi și un cot lăţime.
Altarul avea o vatră de patru coţi și din vatra altarului se înălţau patru coarne.
Vatra altarului avea o lungime de doisprezece coţi, o lăţime de doisprezece coţi și cu cele patru laturi ale lui făcea un pătrat.
Pervazul avea paisprezece coÅ£i lungime pe paisprezece coÅ£i lăţime, în cele patru laturi ale lui; marginea de sus era de o jumătate de cot; temelia era lată de un cot de jur împrejur È™i treptele erau îndreptate spre răsărit.â€
El mi-a zis: „Fiul omului, așa vorbește Domnul Dumnezeu: ‘Iată legile cu privire la altar pentru ziua când îl vor face ca să aducă pe el arderi-de-tot și să stropească sângele.
Să dai preoţilor, leviţilor care sunt din sămânţa lui Ţadoc și care se apropie de Mine ca să-Mi slujească’, zice Domnul Dumnezeu, ‘un viţel pentru jertfa de ispășire.
Să iei din sângele lui și să ungi cele patru coarne ale altarului, cele patru colţuri ale pervazului și marginea care-l înconjoară; să curăţești astfel altarul și să faci ispășire pentru el.
Să iei viţelul pentru ispășire și să-l ardă într-un loc anume lângă casă, afară din Sfântul Locaș.
În ziua a doua, să aduci ca jertfă de ispășire un ţap fără cusur, ca să curăţească altarul cum l-au curăţit cu viţelul.
După ce vei isprăvi de făcut ispășirea, să aduci un viţel fără cusur și un berbec din turmă fără cusur.
Să-i aduci înaintea Domnului; preoţii să-i presare cu sare și să-i aducă Domnului ca ardere-de-tot.
Timp de șapte zile, să jertfești în fiecare zi un ţap ca jertfă de ispășire; să jertfească și un viţel și un berbec din turmă, amândoi fără cusur.
Timp de șapte zile, vor face ispășirea și curăţirea altarului și-l vor sfinţi astfel.
După ce se vor împlini aceste zile, de la ziua a opta înainte, preoÅ£ii să aducă pe altar arderile-de-tot È™i jertfele voastre de mulÅ£umire. Și vă voi fi binevoitor’, zice Domnul Dumnezeu.â€