„Tu însă fă o plângere asupra domnului lui Israel
și zi: ‘Ce era mamă-ta? O leoaică. Stătea culcată cu leii și își creștea puii în mijlocul puilor de lei.
A crescut pe unul din puii ei, care s-a făcut un leuţ învăţat să sfâșie prada și a mâncat oameni.
Neamurile au făcut o prinsoare împotriva lui și a fost prins în groapa lor; i-au pus un belciug în nări și l-au dus în ţara Egiptului.
Leoaica, dacă a văzut că degeaba îl aștepta și că s-a înșelat în nădejdea ei, a luat un alt pui și l-a făcut leuţ.
El a umblat cu leii, s-a făcut leuţ, a învăţat să sfâșie prada și a mâncat oameni.
A năvălit în palatele lor și le-a nimicit cetăţile; așa că ţara, cu tot ce se află în ea, s-a îngrozit de mugetul răcnetelor lui.
Dar împotriva lui s-au înșiruit neamurile din toate ţinuturile de primprejur. I-au întins laţuri și a fost prins în groapa lor.
I-au pus un belciug în nări, l-au pus într-o cușcă și l-au dus la împăratul Babilonului, apoi l-au dus într-o cetăţuie, ca să nu i se mai audă glasul pe munţii lui Israel.
Mamă-ta, ca și tine, era ca o vie sădită lângă ape. Era roditoare și încărcată de mlădiţe din pricina belșugului apelor.
Ramurile ei erau așa de tari, că se puteau face toiege de cârmuitori din ele; prin înălţimea ei întrecea ramurile stufoase și atrăgea privirile cu înălţimea ei și prin mulţimea mlădiţelor ei.
Dar a fost smulsă cu mânie și aruncată la pământ; vântul de răsărit i-a uscat rodul; mlădiţele ei cele puternice au fost rupte, s-au uscat și le-a mâncat focul.
Și acum este sădită în pustie, într-un pământ uscat și fără apă.
Din mlădiÅ£ele ei a ieÈ™it foc È™i i-a mâncat rodul; aÈ™a că nu mai are ramuri tari, bune pentru un toiag de cârmuitor. Aceasta-i o cântare de jale È™i va sluji drept cântare de jale.’â€