„Fiul omului, spune o vorbă cu tâlc, spune o pildă casei lui Israel
și zi: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Un vultur mare, cu aripi lungi, cu aripile întinse, acoperit cu pene pestriţe, a venit în Liban și a luat vârful unui cedru.
A rupt ramura cea mai înaltă a lui, a dus-o într-o ţară de negoţ și a pus-o într-o cetate de negustori;
a luat și din sămânţa ţării și a pus-o într-un pământ roditor; a pus-o lângă o apă mare și a sădit-o ca pe o salcie.
Lăstarul acesta a crescut și s-a făcut un butuc de viţă întins, dar nu prea înalt; viţele îi erau îndreptate spre vultur și rădăcinile erau sub el. Astfel s-a făcut un butuc de viţă, a dat lăstari și a făcut mlădiţe.
Mai era însă un alt vultur, mare, cu aripi lungi și cu pene multe. Și iată că, din pământul unde era sădită, viţa aceasta și-a întins rădăcinile cu lăcomie spre el și și-a îndreptat ramurile spre el, ca s-o ude mai mult decât pe stratul în care era sădită.
Viţa era sădită într-un pământ bun, lângă o apă mare, așa ca să facă mlădiţe, să dea rod și să se facă o viţă minunată.»’
Spuneâ€, zice Domnul Dumnezeu, „îi va merge bine ei oare? Nu-i va smulge vulturul dintâi rădăcinile È™i-i va tăia rodul È™i i se vor usca toate frunzele odrăslite? Se va usca È™i nu va trebui niciun braÅ£ puternic, nici multă lume, ca s-o scoată din rădăcinile ei.
Iată că este sădită: îi va merge bine? Dacă o va atinge vântul de răsărit, nu se va usca ea oare? Da, se va usca în straturile unde a odrăslit.â€
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
„Spune casei acesteia răzvrătite: ‘Nu știţi ce înseamnă aceasta?’ Și spune: ‘Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, a luat pe împăratul și pe căpeteniile lui și i-a dus cu el în Babilon.
A luat un vlăstar de neam împărătesc, a făcut legământ cu el și l-a pus să jure, dar pe mai-marii ţării i-a luat cu el,
ca împărăţia să rămână smerită, să nu se mai poată ridica, ci împăratul să-și ţină legământul, rămânându-i credincios.
Dar el s-a răsculat împotriva lui și a trimis soli în Egipt, ca să-i dea cai și un mare număr de oameni. Cel ce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare, va scăpa el oare? Cum să mai scape dacă a rupt legământul?
Pe viaţa Mea’, zice Domnul Dumnezeu, ‘că, în ţara împăratului care l-a pus să domnească, faţă de care și-a călcat jurământul și al cărui legământ l-a rupt, lângă el, în mijlocul Babilonului va muri!
Așa că nici Faraon nu va veni cu o oaste mare și popor mult să-l ajute în război când se vor ridica întărituri și se vor face șanţuri pentru nimicirea multor suflete.
El a nesocotit jurământul până într-atât, că a rupt legământul, ba încă È™i-a dat mâna È™i a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa!’â€
De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pe viaţa Mea că, întrucât a nesocotit jurământul făcut în Numele Meu și a rupt legământul Meu, voi face să se întoarcă asupra capului lui lucrul acesta.
Îmi voi întinde mreaja peste el și va fi prins în laţul Meu. Îl voi duce în Babilon și acolo îl voi judeca pentru abaterea săvârșită de el faţă de Mine.
Dar toÅ£i fugarii din toate oÈ™tile lui vor cădea loviÅ£i de sabie, È™i cei ce vor mai rămâne vor fi risipiÅ£i în toate vânturile. Și veÅ£i È™ti că Eu, Domnul, am spus aceste lucruri.â€
Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Eu Însumi voi lua o rămurea din vârful unui cedru mare și o voi pune la pământ. Voi rupe din vârful ramurilor lui o mlădiţă fragedă și o voi sădi pe un munte înalt și ridicat.
Și anume o voi sădi pe un munte înalt al lui Israel; ea va da lăstari, va aduce rod și se va face un cedru măreţ. Păsări de tot felul se vor odihni sub umbra ramurilor lui.
Și toÅ£i copacii de pe câmp vor È™ti că Eu, Domnul, am coborât copacul care se înălÅ£a È™i am înălÅ£at copacul care era plecat; că Eu am uscat copacul cel verde È™i am înverzit copacul cel uscat. Eu, Domnul, am vorbit È™i voi È™i face.â€