Iată cuvântul spus lui Ieremia cu privire la toţi iudeii care locuiau în ţara Egiptului, la Migdol, la Tahpanes, la Nof și în ţara Patros:
„Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Aţi văzut toate nenorocirile pe care le-am adus asupra Ierusalimului și asupra tuturor cetăţilor lui Iuda: iată că astăzi ele nu mai sunt decât niște dărâmături și nimeni nu mai locuiește în ele
din pricina răutăţii cu care au lucrat, ca să Mă mânie, ducându-se să tămâieze și să slujească altor dumnezei, care nu erau cunoscuţi nici de ei, nici de voi, nici de părinţii voștri.
V-am trimis întruna pe toţi slujitorii Mei prorocii ca să vă spună: «Nu faceţi aceste urâciuni, pe care le urăsc!»
Dar ei n-au vrut s-asculte, n-au luat aminte, nu s-au întors de la răutatea lor și n-au încetat să aducă tămâie altor dumnezei.
De aceea s-a vărsat urgia Mea și a izbucnit mânia Mea și în cetăţile lui Iuda și în uliţele Ierusalimului, care nu mai sunt decât niște dărâmături și un pustiu, cum se vede astăzi.’
Acum, așa vorbește Domnul Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Pentru ce vă faceţi voi singuri un rău atât de mare, ca să se nimicească din mijlocul lui Iuda bărbaţi, femei, copii și prunci și să nu mai rămână nicio rămășiţă din voi?
Pentru ce Mă mâniaţi voi prin lucrările mâinilor voastre, aducând tămâie altor dumnezei, ai ţării Egiptului, unde aţi venit să locuiţi pentru o vreme, ca să fiţi nimiciţi și să ajungeţi o pricină de blestem și de ocară printre toate neamurile pământului?
Aţi uitat nelegiuirile părinţilor voștri, nelegiuirile împăraţilor lui Iuda, nelegiuirile nevestelor lor, nelegiuirile voastre și nelegiuirile nevestelor voastre săvârșite în ţara lui Iuda și pe uliţele Ierusalimului?
Ei nu s-au smerit nici până în ziua de azi, n-au frică, nu urmează Legea Mea și poruncile Mele, pe care le-am pus înaintea voastră și înaintea părinţilor voștri.’
De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, Îmi întorc Faţa împotriva voastră ca să vă fac rău și să nimicesc pe tot Iuda.
Voi lua rămășiţele lui Iuda care și-au îndreptat faţa ca să meargă în ţara Egiptului, să locuiască acolo pentru o vreme; toţi vor fi nimiciţi și vor cădea în ţara Egiptului; vor fi nimiciţi de sabie, de foamete, de la cel mai mic până la cel mai mare; vor pieri de sabie și de foamete și vor fi o pricină de afurisenie, de spaimă, de blestem și de ocară.
Voi pedepsi astfel pe cei ce locuiesc în ţara Egiptului, cum am pedepsit Ierusalimul, cu sabie, cu foamete și cu ciumă.
Nu va rămâne È™i nu va scăpa niciunul din rămășiÅ£ele lui Iuda, care au venit să locuiască pentru o vreme în Å£ara Egiptului cu gând să se întoarcă iarăși în Å£ara lui Iuda, unde doresc să se întoarcă iarăși să se aÈ™eze; nu se vor mai întoarce decât vreo câţiva, care vor scăpa!’â€
Toţi bărbaţii care știau că nevestele lor aduceau tămâie altor dumnezei, toate femeile care se aflau acolo în mare număr și tot poporul care locuia în ţara Egiptului, la Patros, au răspuns așa lui Ieremia:
„Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului.
Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, și anume să aducem tămâie împărătesei cerului și să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut noi și părinţii noștri, împăraţii noștri și căpeteniile noastre, în cetăţile lui Iuda și în uliţele Ierusalimului. Atunci aveam pâine de ne săturam, eram fericiţi și nu treceam prin nicio nenorocire!
Dar, de când am încetat să aducem tămâie împărătesei cerului și să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate și am fost nimiciţi de sabie și de foamete…
De altfel, când aducem tămâie împărătesei cerului È™i-i turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaÅ£ilor noÈ™tri îi pregătim noi turte ca s-o cinstim făcându-i chipul È™i-i aducem jertfe de băutură?â€
Ieremia a zis atunci întregului popor, bărbaţilor, femeilor și tuturor celor ce-i dăduseră răspunsul acesta:
„Nu Și-a adus aminte Domnul și nu I-a venit Lui în minte tămâia pe care aţi ars-o în cetăţile lui Iuda și în uliţele Ierusalimului, voi și părinţii voștri, împăraţii voștri și căpeteniile voastre, și poporul din ţară?
Domnul n-a putut să mai sufere lucrul acesta din pricina răutăţii faptelor voastre, din pricina urâciunilor pe care le-aţi săvârșit, și de aceea ţara voastră a ajuns o paragină, un pustiu, o pricină de blestem, cum vedeţi astăzi.
Tocmai pentru că aÅ£i ars tămâie È™i aÅ£i păcătuit împotriva Domnului, pentru că n-aÅ£i ascultat glasul Domnului È™i n-aÅ£i păzit Legea, poruncile È™i învăţăturile Lui, tocmai pentru aceea vi s-au întâmplat aceste nenorociri, cum se vede astăzi.â€
Ieremia a mai zis întregului popor și tuturor femeilor: „Ascultaţi Cuvântul Domnului, voi toţi cei din Iuda care sunteţi în ţara Egiptului!
Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Voi și nevestele voastre aţi mărturisit cu gurile voastre și aţi împlinit cu mâinile voastre ce spuneţi: «Vrem să împlinim juruinţele pe care le-am făcut, să aducem tămâie împărătesei cerului și să-i turnăm jertfe de băutură!»
De aceea, acum, după ce v-aţi împlinit juruinţele și v-aţi înfăptuit făgăduinţele, ascultaţi Cuvântul Domnului, voi toţi cei din Iuda, care locuiţi în ţara Egiptului! Iată, jur pe Numele Meu cel mare’, zice Domnul, ‘că Numele Meu nu va mai fi chemat de gura niciunuia din oamenii lui Iuda și în toată ţara Egiptului niciunul nu va zice: «Viu este Domnul Dumnezeu!»
Iată, voi veghea asupra lor ca să le fac rău, și nu bine, și toţi oamenii lui Iuda care sunt în ţara Egiptului vor fi nimiciţi de sabie și de foamete până vor pieri de tot.
Aceia, în mic număr, care vor scăpa de sabie se vor întoarce din ţara Egiptului în ţara lui Iuda. Dar toată rămășiţa lui Iuda, toţi cei ce au venit să locuiască în ţara Egiptului, vor vedea dacă se va împlini Cuvântul Meu sau al lor.
Și iată’, zice Domnul, ‘un semn după care veţi cunoaște că vă voi pedepsi în locul acesta, ca să știţi că vorbele Mele se vor împlini peste voi, spre nenorocirea voastră.’
AÈ™a vorbeÈ™te Domnul: ‘Iată, voi da pe Faraon Hofra, împăratul Egiptului, în mâinile vrăjmaÈ™ilor lui, în mâinile celor ce vor să-l omoare, cum am dat pe Zedechia, împăratul lui Iuda, în mâinile lui NebucadneÅ£ar, împăratul Babilonului, vrăjmaÈ™ul său, care voia să-l omoare.’â€