Toate căpeteniile oștilor, Iohanan, fiul lui Careah, Iezania, fiul lui Hosea, și tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, au înaintat
și au zis prorocului Ieremia: „Fie bine primită înaintea ta rugămintea noastră! Mijlocește pentru noi la Domnul Dumnezeul tău, pentru toţi cei ce au mai rămas, căci eram mulţi, dar am mai rămas numai un mic număr, cum bine vezi tu însuţi cu ochii tăi.
Binevoiască Domnul Dumnezeul tău să ne arate drumul pe care trebuie să mergem și să ne spună ce avem de făcut!”
Prorocul Ieremia le-a zis: „Am auzit! Iată că mă voi ruga Domnului Dumnezeului vostru, după cererea voastră, și vă voi face cunoscut, fără să vă ascund ceva, tot ce vă va răspunde Domnul!”
Atunci, ei au zis lui Ieremia: „Domnul să fie un martor adevărat și credincios împotriva noastră dacă nu vom face tot ce-ţi va porunci Domnul Dumnezeul tău să ne spui!
Fie bine, fie rău, noi vom asculta de glasul Domnului Dumnezeului nostru, la care te trimitem, ca să fim fericiţi ascultând de glasul Domnului Dumnezeului nostru!”
După zece zile, Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia.
Și Ieremia a chemat pe Iohanan, fiul lui Careah, pe toate căpeteniile oștilor care erau cu el și pe tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare,
și le-a zis: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel, la care m-aţi trimis să-I aduc înainte rugăciunile voastre:
‘Dacă veţi rămâne în ţara aceasta, vă voi face să propășiţi în ea, și nu vă voi nimici; vă voi sădi, și nu vă voi smulge, căci Îmi pare rău de răul pe care vi l-am făcut!
Nu vă temeţi de împăratul Babilonului, de care vă este frică; nu vă temeţi de el’, zice Domnul, ‘căci Eu sunt cu voi ca să vă scap și să vă scot din mâna lui.
Îi voi insufla milă de voi, și se va îndura de voi și vă va lăsa să locuiţi în ţara voastră.
Dar, dacă nu veţi asculta de glasul Domnului Dumnezeului vostru și dacă veţi zice: «Nu vrem să rămânem în ţara aceasta,
nu, ci vom merge în ţara Egiptului, unde nu vom vedea nici războiul, nici nu vom auzi glasul trâmbiţei, nici nu vom duce lipsă de pâine, și acolo vom locui!»,
atunci, ascultaţi Cuvântul Domnului, rămășiţe ale lui Iuda: «Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‹Dacă vă veţi îndrepta faţa să mergeţi în Egipt, dacă vă veţi duce să locuiţi pentru o vreme acolo,
sabia de care vă temeţi vă va ajunge acolo, în ţara Egiptului, foametea de care vă este frică se va lipi de voi acolo, în Egipt, și veţi muri acolo.
Toţi cei ce își vor îndrepta faţa să meargă în Egipt ca să locuiască pentru o vreme acolo vor muri de sabie, de foamete sau de ciumă; niciunul nu va rămâne și nu va scăpa de nenorocirile pe care le voi aduce peste ei!›»’
Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Cum s-au vărsat mânia și urgia Mea peste locuitorii Ierusalimului, așa se va vărsa urgia Mea și peste voi, dacă veţi merge în Egipt; veţi fi o pricină de afurisenie, de groază, de blestem și de ocară și nu veţi mai vedea niciodată locul acesta!’
Rămășiţe ale lui Iuda, Domnul vă zice: ‘Nu vă duceţi în Egipt!’ Băgaţi bine de seamă că vă opresc lucrul acesta astăzi.
Căci vă înșelaţi singuri dacă m-aţi trimis la Domnul Dumnezeul vostru, zicând: ‘Mijlocește pentru noi la Domnul Dumnezeul nostru, fă-ne cunoscut tot ce va spune Domnul Dumnezeul nostru și vom face!’
Eu v-am spus astăzi, dar voi n-ascultaţi glasul Domnului Dumnezeului vostru, nici tot ce m-a însărcinat El să vă spun.
De aceea să știţi că veţi muri de sabie, de foamete sau de ciumă în locul unde voiţi să vă duceţi să locuiţi!”