Ierusalimul a fost luat. În al nouălea an al lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în luna a zecea, a venit Nebucadneţar, împăratul Babilonului, cu toată oștirea lui înaintea Ierusalimului și l-a împresurat,
iar în anul al unsprezecelea al lui Zedechia, în ziua a noua a lunii a patra, au pătruns în cetate.
Atunci au înaintat toate căpeteniile împăratului Babilonului și au cuprins poarta de la mijloc. Erau: Nergal-Șareţer, Samgar-Nebu, Sarsechim, căpetenia famenilor dregători, Nergal-Șareţer, căpetenia magilor, și toate celelalte căpetenii ale împăratului Babilonului.
Zedechia, împăratul lui Iuda, și toţi oamenii de război, cum i-au văzut, au fugit și au ieșit noaptea din cetate, pe drumul grădinii împăratului, pe poarta dintre cele două ziduri, și au apucat pe drumul câmpiei.
Dar oastea haldeenilor i-a urmărit și a ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului. L-au luat și l-au dus la Nebucadneţar, împăratul Babilonului, la Ribla, în ţara Hamatului; el a dat o hotărâre împotriva lui.
Împăratul Babilonului a pus să înjunghie la Ribla pe fiii lui Zedechia înaintea lui, împreună cu toţi mai-marii lui Iuda.
Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia și a pus să-l lege cu lanţuri de aramă, ca să-l ducă la Babilon.
Caldeenii au ars cu foc casa împăratului și casele poporului și au dărâmat zidurile Ierusalimului.
Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi la Babilon pe aceia din popor care rămăseseră în cetate, pe cei ce se supuseseră lui și pe rămășiţa poporului.
Dar Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat în ţara lui Iuda pe unii din cei mai săraci din popor, pe cei ce n-aveau nimic, și le-a dat atunci vii și ogoare.
Nebucadneţar, împăratul Babilonului, dăduse porunca următoare cu privire la Ieremia, prin Nebuzaradan, căpetenia străjerilor:
„Ia-l, poartă-i de grijă și nu-i face niciun rău, ci fă-i ce-ţi va cere!”
Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, Nebușazban, căpetenia famenilor dregători, Nergal-Șareţer, căpetenia magilor, și toate căpeteniile împăratului Babilonului
au trimis să aducă pe Ieremia din curtea temniţei și l-au încredinţat lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, ca să-l ducă acasă. Și a rămas în mijlocul poporului.
Cuvântul Domnului vorbise astfel lui Ieremia pe când era închis în curtea temniţei:
„Du-te de vorbește lui Ebed-Melec, Etiopianul, și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi aduce peste cetatea aceasta lucrurile pe care le-am vestit în rău, și nu în bine; în ziua aceea ele se vor întâmpla înaintea ochilor tăi.
Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea», zice Domnul, «și nu vei fi dat în mâinile oamenilor de care te temi.
Te voi scăpa și nu vei cădea sub sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine», zice Domnul.’”