Așa vorbește Domnul: „Coboară-te în casa împăratului lui Iuda și acolo rostește cuvintele acestea.
Să spui: ‘Ascultă Cuvântul Domnului, împărat al lui Iuda, care stai pe scaunul de domnie al lui David, tu, slujitorii tăi și tot poporul care intraţi pe porţile acestea!
Așa vorbește Domnul: «Faceţi dreptate și judecată; scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului; nu chinuiţi pe străin, pe orfan și pe văduvă; nu apăsaţi și nu vărsaţi sânge nevinovat în locul acesta!
Căci, dacă lucraţi după cuvântul acesta, vor intra pe porţile casei acesteia împăraţi care stau pe scaunul de domnie al lui David, suiţi în care și călări pe cai, ei, slujitorii lor și poporul lor.
Dar, dacă nu veÅ£i asculta cuvintele acestea, pe Mine ÃŽnsumi jur», zice Domnul, «că această casă va ajunge o dărâmătură!»’â€
Căci așa vorbește Domnul asupra casei împăratului lui Iuda: „Tu ești pentru Mine precum Galaadul, ca vârful Libanului, dar, cu adevărat, voi face din tine un pustiu, o cetate fără locuitori!
Pregătesc împotriva ta niște nimicitori, fiecare cu armele lui: ei vor tăia cei mai frumoși cedri ai tăi și-i vor arunca în foc.
Multe neamuri vor trece pe lângă cetatea aceasta și vor zice unul altuia: ‘Pentru ce a făcut Domnul așa acestei cetăţi mari?’
Și se va răspunde: ‘Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor, pentru că s-au închinat înaintea altor dumnezei È™i le-au slujit!’â€
Nu plângeţi pe cel mort și nu vă bociţi pentru el, ci plângeţi mai degrabă pe cel ce se duce, care nu se va mai întoarce și nu-și va mai vedea ţara de naștere!
Căci așa vorbește Domnul despre Șalum, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, care domnea în locul tatălui său Iosia și care a ieșit din locul acesta: „Nu se va mai întoarce în el,
ci va muri în locul unde este dus rob și nu va mai vedea ţara aceasta.
Vai de cel ce își zidește casa cu nedreptate și odăile, cu nelegiuire; care pune pe aproapele său să lucreze degeaba, fără să-i dea plata;
care zice: ‘Îmi voi zidi o casă mare și odăi încăpătoare’ și-i face ferestre multe, o căptușește cu cedru și o vopsește cu roșu!
Împărat ești tu oare, de te întreci în cedri? Nu mânca tatăl tău și nu bea și el? Și totuși el făcea dreptate și judecată, și era fericit!
Judeca pricina săracului È™i a celui lipsit È™i era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaÈ™te?â€, zice Domnul.
„Dar tu n-ai ochi È™i inimă decât ca să te dedai la lăcomie, ca să verÈ™i sânge nevinovat È™i să întrebuinÅ£ezi asuprire È™i silnicie.â€
De aceea, așa vorbește Domnul despre Ioachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda: „Nu-l vor plânge zicând: ‘Vai, fratele meu! Vai, sora mea!’ Nici nu-l vor plânge zicând: ‘Vai, doamne! Vai, Măria Sa!’
Ci va fi înmormântat ca un măgar, va fi târât și aruncat afară din porţile Ierusalimului!
Suie-te pe Liban și strigă! Înalţă-ţi glasul de pe Basan! Și strigă de pe înălţimea Abarim! Căci toţi cei ce te iubeau sunt zdrobiţi!
Ţi-am vorbit când îţi mergea bine, dar tu ziceai: ‘Nu pot s-ascult!’ Așa ai lucrat din tinereţea ta și n-ai ascultat glasul Meu.
Pe toţi păstorii tăi îi va paște vântul și cei ce te iubesc vor merge în robie. Atunci vei fi acoperit de rușine și vei roși din pricina întregii tale răutăţi.
Tu, care locuiești pe Liban acum, care îţi ai cuibul în cedri, cum vei geme când te vor ajunge durerile, dureri ca ale unei femei în munci!
Pe viaÅ£a Meaâ€, zice Domnul, „că, È™i chiar dacă Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit în mâna Mea cea dreaptă, te-aÈ™ scoate È™i de acolo.
Te voi da în mâinile celor ce vor să-ţi ia viaţa, în mâinile acelora înaintea cărora tremuri, în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în mâinile haldeenilor.
Te voi arunca, pe tine și pe mamă-ta care te-a născut, într-o altă ţară, unde nu v-aţi născut și acolo veţi muri!
Dar, în ţara în care vor dori să se întoarcă, nu se vor mai întoarce!
Este un vas dispreţuit, sfărâmat, acest Ieconia? Este el un lucru căruia nu-i dai niciun preţ? Pentru ce sunt aruncaţi oare, el și sămânţa lui, și azvârliţi într-o ţară pe care n-o cunosc?
Ţară, ţară, ţară, ascultă glasul Domnului!
AÈ™a vorbeÈ™te Domnul: ‘ScrieÅ£i pe omul acesta ca lipsit de copii, ca un om căruia nu-i va merge bine toată viaÅ£a lui, căci niciunul din urmaÈ™ii lui nu va izbuti să È™adă pe scaunul de domnie al lui David È™i să domnească peste Iuda.’â€