Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, când i-a trimis împăratul Zedechia pe Pașhur, fiul lui Malchia, și pe Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, ca să-i zică:
„Întreabă pe Domnul pentru noi, căci Nebucadneţar, împăratul Babilonului, este în război cu noi! Poate că Domnul va face pentru noi vreuna din minunile Lui, ca să-l depărteze de la noi.”
Ieremia le-a răspuns: „Să spuneţi lui Zedechia:
‘Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi întoarce armele de război care sunt în mâinile voastre și cu care vă luptaţi în afară de ziduri, împotriva împăratului Babilonului și împotriva haldeenilor care vă împresoară și le voi strânge în mijlocul cetăţii acesteia.
Apoi Eu Însumi voi lupta împotriva voastră, cu mâna întinsă și cu braţ tare, cu mânie, urgie și mare supărare.
Voi lovi pe locuitorii cetăţii acesteia, atât oameni, cât și dobitoace, și vor muri de o ciumă grozavă.
După aceea», zice Domnul, «voi da pe Zedechia, împăratul lui Iuda, pe slujitorii lui, pe popor și pe cei ce vor scăpa în cetatea aceasta de ciumă, de sabie și de foamete, îi voi da în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în mâinile vrăjmașilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, și Nebucadneţar îi va trece prin ascuţișul sabiei, nu-i va cruţa, nu va avea nicio milă de ei și nu se va îndura de ei.»’
Iar poporului acestuia să-i spui: ‘Așa vorbește Domnul: «Iată că vă pun înainte calea vieţii și calea morţii.
Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă, dar cine va ieși să se ducă la haldeenii care vă împresoară va scăpa cu viaţă, care va fi singura lui pradă.
Căci Eu Îmi îndrept privirile împotriva cetăţii acesteia ca să-i fac rău, nu bine», zice Domnul; «ea va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, care o va arde cu foc.»’
Și să spui casei împăratului lui Iuda: ‘Ascultaţi Cuvântul Domnului,
casă a lui David! Așa vorbește Domnul: «Faceţi dreptate dis-de-dimineaţă și scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului, ca să nu izbucnească mânia Mea ca un foc și să se aprindă, fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre!
Iată, am necaz pe tine, cetate așezată în vale, pe stânca din câmpie», zice Domnul, «pe voi care ziceţi: ‹Cine se va coborî împotriva noastră? Cine va intra în locuinţele noastre?›
Vă voi pedepsi după rodul faptelor voastre», zice Domnul; «voi pune foc pădurii voastre și va mânca toate împrejurimile.»’”