But they that wait upon the LORD shall renew their strength; they shall mount up with wings as eagles; they shall run, and not be weary; and they shall walk, and not faint.
„Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat din sânul mamei și M-a numit de la ieșirea din pântecele mamei.
Mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită, M-a acoperit cu umbra mâinii Lui și M-a făcut o săgeată ascuţită, M-a ascuns în tolba Lui cu săgeţi
și Mi-a zis: ‘Israele, Tu ești Robul Meu în care Mă voi slăvi.’
Și Eu Mă gândeam: ‘Degeaba am muncit, în zadar și fără folos Mi-am istovit puterea.’ Dar dreptul Meu este la Domnul, și răsplata Mea la Dumnezeul Meu.
Și, acum, Domnul vorbește, El, care M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov și pe Israel, care este încă împrăștiat; căci Eu sunt preţuit înaintea Domnului, și Dumnezeul Meu este tăria Mea.
El zice: ‘Este prea puÅ£in lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminÅ£iile lui Iacov È™i să aduci înapoi rămășiÅ£ele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.’â€
AÈ™a vorbeÈ™te Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către Cel dispreÅ£uit È™i urât de popor, către Robul celor puternici: „ÎmpăraÅ£ii vor vedea lucrul acesta È™i se vor scula, È™i voievozii se vor arunca la pământ È™i se vor închina din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel, care Te-a ales.â€
Așa vorbește mai departe Domnul: „La vremea îndurării Te voi asculta și în ziua mântuirii Te voi ajuta; Te voi păzi și Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici ţara și să împarţi moștenirile pustiite;
să spui prinșilor de război: ‘Ieșiţi!’ și celor ce sunt în întuneric: ‘Arătaţi-vă!’ Ei vor paște pe drumuri și vor găsi locuri de pășune pe toate coastele.
Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arșiţa, nici soarele, căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi și-i va duce la izvoare de ape.
Voi preface toÅ£i munÅ£ii Mei în drumuri È™i drumurile Mele vor fi bine croite.â€
Iată-i că vin de departe, unii de la miazănoapte și de la apus, iar alţii din ţara Sinim.
Bucuraţi-vă, ceruri! Veselește-te, pământule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mângâie pe poporul Său și are milă de nenorociţii Lui.
„Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip.
Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!
Fiii tăi aleargă, dar cei ce te dărâmaseră și te pustiiseră vor ieși din mijlocul tău.
Ridică-Å£i ochii de jur împrejur È™i priveÈ™te: toÅ£i aceÈ™tia se strâng, vin la tine. Pe viaÅ£a Meaâ€, zice Domnul, „că te vei îmbrăca cu toÅ£i aceÈ™tia ca È™i cu o podoabă È™i te vei încinge cu ei ca o mireasă.
Căci locurile tale pustiite și pustii, ţara ta nimicită, vor fi strâmte pentru locuitorii tăi, și cei ce voiau să te mănânce se vor depărta.
Fiii aceștia de care ai fost lipsit vor spune mereu la urechile tale: ‘Locul este prea strâmt pentru mine; fă-mi loc, ca să pot să mă așez!’
Și vei zice în inima ta: ‘Cine mi i-a născut? Căci eram fără copii È™i stearpă; eram roabă, izgonită. Cine i-a crescut? Rămăsesem singură. Unde erau aceÈ™tia?’â€
De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată, voi face neamurilor semn cu mâna și-Mi voi înălţa steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor și vor duce pe fiicele tale pe umeri.
Te vor hrăni împăraÅ£i È™i împărătesele lor te vor alăpta. Se vor închina cu faÅ£a la pământ înaintea ta È™i vor linge ţărâna de pe picioarele tale, ca să È™tii că Eu sunt Domnul È™i că cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi daÅ£i de ruÈ™ine.â€
Se poate lua prada celui puternic? Și poate să scape cel prins din prinsoare?
„Daâ€, zice Domnul, „prada celui puternic îi va fi luată È™i cel prins de asupritor va scăpa, căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaÈ™ilor tăi È™i voi scăpa pe fiii tăi.
Eu voi da asupritorilor tăi să-È™i mănânce carnea È™i se vor îmbăta ca de must de însuÈ™i sângele lor. Și va È™ti orice făptură că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.â€