În ziua aceea, Domnul va lovi cu sabia Lui cea aspră, mare și tare leviatanul, Babilonul, șarpele fugar (Asur), și leviatanul, șarpele inelat (Babel), și va ucide balaurul de lângă mare (Egiptul).
În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese:
„Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi și noapte, ca să n-o vatăme nimeni.
N-am nicio mânie. Dar, dacă voi găsi mărăcini și spini, voi merge la luptă împotriva lor și-i voi arde pe toţi,
afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.”
În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori și va odrăsli și va umple lumea cu roadele lui.
L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce-l loveau? L-a ucis El cum a ucis pe cei ce-l ucideau?
Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luându-l cu suflarea năprasnică a vântului de răsărit.
Astfel, nelegiuirea lui Iacov a fost ispășită și iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca niște pietre de var prefăcute în ţărână; idolii Astarteei și stâlpii Soarelui nu se vor mai ridica.
Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, a ajuns o locuinţă lăsată și părăsită ca pustia. În ea paște viţelul, în ea se culcă și-i mănâncă ramurile.
Când i se usucă ramurile, sunt rupte; vin femeile să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere, de aceea Cel ce l-a făcut n-a avut milă de el și Cel ce l-a întocmit nu l-a iertat.
În vremea aceea, Domnul va scutura roade de la cursul râului până la pârâul Egiptului, iar voi veţi fi strânși unul câte unul, copii ai lui Israel!
În ziua aceea, se va suna cu trâmbiţa cea mare și atunci se vor întoarce cei surghiuniţi din ţara Asiriei și fugarii din ţara Egiptului. Ei se vor închina înaintea Domnului pe muntele cel sfânt, Ierusalim.