Iată, Domnul deșartă ţara și o pustiește, îi răstoarnă faţa și risipește locuitorii;
cum se întâmplă preotului, se întâmplă și poporului; stăpânului, ca și slugii; stăpânei, ca și slujnicei; vânzătorului, ca și cumpărătorului; celui ce dă cu împrumut, ca și celui ce ia cu împrumut; datornicului, ca și celui căruia îi este dator.
Ţara este pustiită de tot și prădată; căci Domnul a hotărât așa.
Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi și tânjesc; căpeteniile poporului sunt fără putere,
căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile și rupeau legământul cel veșnic!
De aceea mănâncă blestemul ţara și suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi locuitorii ţării și nu mai rămâne decât un mic număr din ei.
Mustul stă trist, via este veștejită; toţi cei ce erau cu inima veselă suspină.
A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârșit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria harpei.
Nu se mai cântă când se bea vin și băuturile tari li se par amare celor ce le beau.
Cetatea pustie este dărâmată; toate casele sunt închise, nu mai intră nimeni în ele.
Pe uliţe se strigă după vin; s-a dus orice desfătare, nu mai este nicio veselie în ţară.
Numai pustiire a mai rămas în cetate și porţile stau dărâmate.
Da, în ţară, în mijlocul popoarelor, este ca atunci când se scutură măslinul sau ca la culesul ciorchinelor rămase după culesul viei.
Ceilalţi însă, care vor mai rămâne, își înălţă glasul, scot strigăte de veselie; de pe ţărmurile mării, laudă măreţia Domnului.
„Proslăviţi dar pe Domnul în locurile unde strălucește lumină, lăudaţi Numele Domnului Dumnezeului lui Israel în ostroavele mării!”
De la marginile pământului auzim cântând: „Slavă celui neprihănit!” Dar eu zic: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine!” Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverșunează la jaf.
Groaza, groapa și laţul vin peste tine, locuitor al ţării!
Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă și cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ, căci se deschid stăvilarele de sus și se clatină temeliile pământului!
Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă,
pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade și nu se mai ridică.
În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oștirea de sus, iar pe pământ, pe împăraţii pământului.
Aceștia vor fi strânși ca prinși de război și puși într-o temniţă, vor fi închiși în gherle și, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi.
Luna va fi acoperită de rușine și soarele, de groază, căci Domnul oștirilor va împărăţi pe Muntele Sionului și la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui.