Trimiteţi miei cârmuitorului ţării, trimiteţi-i din Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului!
Ca o pasăre fugară, zgornită din cuib, așa vor fi fiicele Moabului la trecerea Arnonului.
Și vor zice: ‘Sfătuiește, mijlocește, acoperă-ne ziua-n amiaza mare cu umbra ta ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriţi, nu da pe faţă pe cei fugiţi!
Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniţi din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului!’ Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfârși, cel ce calcă ţara în picioare va pieri.
Și atunci, un scaun de domnie se va întări prin îndurare și se va vedea șezând cu credincioșie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului și plin de râvnă pentru dreptate. –
‘Auzim îngâmfarea mândrului Moab, fudulia și fala lui, trufia și lăudăroșia lui.’
De aceea geme Moabul pentru Moab, toţi gem; suspinaţi pe dărâmăturile Chir-Haresetului, adânc mâhniţi,
căci câmpiile Hesbonului lâncezesc; stăpânii neamurilor au sfărâmat butucii viei din Sibma, care se întindeau până la Iaezer și se încâlceau prin pustie: mlădiţele ei se întindeau și treceau dincolo de mare.
De aceea plâng pentru via din Sibma ca pentru Iaezer; vă ud cu lacrimile mele, Hesbonule și Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre și peste secerișul vostru a căzut un strigăt de război!
S-a dus bucuria și veselia din câmpii! Și în vii nu mai sunt cântece, nu mai sunt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.
De aceea îmi plânge sufletul pentru Moab ca o harpă și inima, pentru Chir-Hares.
Și, când se va arăta Moabul, obosindu-se pe înălÅ£imi, È™i va intra în locaÈ™ul său cel sfânt să se roage, nu va putea să capete nimic!â€
Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului.
Iar acum Domnul vorbeÈ™te È™i zice: „În trei ani, ca anii unui simbriaÈ™, slava Moabului va fi dispreÅ£uită, împreună cu toată această mare mulÅ£ime, È™i ce va rămâne va fi puÅ£in lucru, aproape nimic.â€