O, de ai fi fratele meu, care a supt la ţâţele mamei mele! Când te-aș întâlni în uliţă, te-aș săruta și nimeni nu m-ar ţine de rău.
Te-aș lua și te-aș aduce la casa mamei mele; ea m-ar învăţa să-ţi dau să bei vin mirositor, must din rodiile mele.
Mâna lui stângă să fie sub capul meu și dreapta lui să mă îmbrăţișeze! –
Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea. –
Cine este aceea care se suie din pustie rezemată de iubitul ei și zicând: „Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mamă-ta, acolo te-a născut și te-a făcut ea� –
Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, și gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.
Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, și râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ. –
Avem o soră micuţă, care n-are încă ţâţe. Ce vom face cu sora noastră în ziua când îi vor veni peţitorii?
Dacă este zid, vom zidi niște zimţi de argint pe ea; dar dacă este ușă, o vom închide cu o scândură de cedru. –
Eu sunt un zid și ţâţele mele sunt ca niște turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.
Solomon avea o vie la Baal-Hamon; a închiriat-o unor păzitori și fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.
Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ţine-ţi, Solomoane, cei o mie de sicli, și două sute fie ale celor ce păzesc rodul! –
Tu, care locuiești în grădini, niște prieteni își pleacă urechea la glasul tău: binevoiește și fă-mă să-l aud! –
Vino repede, iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munţii plini de mirozne!