M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; și iată că cei apăsaţi varsă lacrimi și nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor și n-are cine să-i mângâie!
Și am găsit că morţii care au murit mai înainte sunt mai fericiţi decât cei vii, care sunt încă în viaţă.
Dar mai fericit decât amândoi, am găsit pe cel ce nu s-a născut încă, fiindcă n-a văzut toate relele care se petrec sub soare.
Am mai văzut că orice muncă și orice iscusinţă la lucru își are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.
Nebunul își încrucișează mâinile și își mănâncă însăși carnea lui.
Mai bine o mână plină de odihnă, decât amândoi pumnii plini de trudă și goană după vânt.
Am mai văzut o altă deșertăciune sub soare.
Un om este singur-singurel, n-are nici fiu, nici frate, și totuși munca lui n-are sfârșit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii și nu se gândește: „Pentru cine muncesc eu și-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Și aceasta este o deșertăciune și un lucru rău.
Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor.
Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur și cade fără să aibă pe altul care să-l ridice!
Tot așa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur?
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor.
Mai bine un copil sărac și înţelept decât un împărat bătrân și fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat;
căci el poate să iasă din temniţă ca să domnească, măcar că poate chiar să se fi născut sărac în împărăţia celui din urmă.
Am văzut pe toţi cei vii, care umblă sub soare, înconjurând pe copilul care avea să urmeze după împărat și să domnească în locul lui.
Fără sfârșit era tot poporul în fruntea căruia mergea el. Și totuși cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.