Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim și au ajuns în pustia Sin, care este între Elim și Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua, după ieșirea lor din ţara Egiptului.
Și toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit în pustia aceea împotriva lui Moise și Aaron.
Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când ședeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.”
Domnul a zis lui Moise: „Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieși afară și va strânge cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare și să văd dacă va umbla sau nu după Legea Mea.
În ziua a șasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi.”
Moise și Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: „Astă-seară, veţi înţelege că Domnul este Acela care v-a scos din ţara Egiptului.
Și mâine dimineaţă, veţi vedea slava Domnului, pentru că v-a auzit cârtirile împotriva Domnului; căci ce suntem noi, ca să cârtiţi împotriva noastră?”
Moise a zis: „Domnul vă va da astă-seară carne de mâncat, și mâine dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentru că a auzit Domnul cârtirile pe care le-aţi rostit împotriva Lui; căci ce suntem noi? Cârtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.”
Moise a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: ‘Apropiaţi-vă înaintea Domnului, căci v-a auzit cârtirile.’”
Și, pe când vorbea Aaron întregii adunări a lui Israel, s-au uitat înspre pustie, și iată că slava Domnului s-a arătat în nor.
Domnul, vorbind lui Moise, a zis:
„Am auzit cârtirile copiilor lui Israel. Spune-le: ‘Între cele două seri aveţi să mâncaţi carne, și dimineaţa vă veţi sătura de pâine și veţi ști că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.’”
Seara au venit niște prepeliţe și au acoperit tabăra, și dimineaţa s-a așezat un strat gros de rouă în jurul taberei.
Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca niște grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ.
Copiii lui Israel s-au uitat la ea și au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” căci nu știau ce este. Moise le-a zis: „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.”
Iată ce a poruncit Domnul: „Fiecare dintre voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, și anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.”
Israeliţii au făcut așa și au strâns unii mai mult, alţii mai puţin.
În urmă o măsurau cu omerul, și cine strânsese mai mult n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin nu ducea lipsă deloc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană.
Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţa.”
N-au ascultat de Moise și s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa, dar a făcut viermi și s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia.
Astfel, în toate dimineţile, fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană și, când venea căldura soarelui, se topea.
În ziua a șasea, au strâns hrană îndoit, și anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntașii adunării au venit și au spus lui Moise lucrul acesta.
Și Moise le-a zis: „Domnul a poruncit așa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert și păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!”
Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise, și nu s-a împuţit și n-a făcut viermi.
Moise a zis: „Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp.
Veţi strânge timp de șase zile, dar în ziua a șaptea, care este Sabatul, nu va fi.”
În ziua a șaptea, unii din popor au ieșit să strângă mană, și n-au găsit.
Atunci, Domnul a zis lui Moise: „Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile și legile Mele?
Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a șasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui și, în ziua a șaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găsește.”
Și poporul s-a odihnit în ziua a șaptea.
Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă și avea un gust de turtă cu miere.
Moise a zis: „Iată ce a poruncit Domnul: ‘Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmașii voștri, ca să vadă și ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi în pustie, după ce v-am scos din ţara Egiptului.’”
Și Moise a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană și așază-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmașii voștri.”
După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat.
Copiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o ţară locuită; au mâncat mană până la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului.