Frumos este să lăudăm pe Domnul și să mărim Numele Tău, Preaînalte,
să vestim dimineaţa bunătatea Ta și noaptea credincioșia Ta,
cu instrumentul cu zece coarde și cu alăuta, în sunetele harpei.
Căci Tu mă înveselești cu lucrările Tale, Doamne, și eu cânt de veselie când văd lucrarea mâinilor Tale.
Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne, și cât de adânci sunt gândurile Tale!
Omul prost nu cunoaște lucrul acesta și cel nebun nu ia seama la el.
Dacă cei răi înverzesc ca iarba și dacă toţi cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciţi pe vecie.
Dar Tu, Doamne, ești înălţat în veci de veci!
Căci iată, Doamne, vrăjmașii Tăi, iată, vrăjmașii Tăi pier: toţi cei ce fac răul sunt risipiţi.
Dar mie Tu-mi dai puterea bivolului și m-ai stropit cu untdelemn proaspăt.
Ochiul meu își vede împlinită dorinţa faţă de vrăjmașii mei și urechea mea aude împlinirea dorinţei mele faţă de potrivnicii mei cei răi.
Cel fără prihană înverzește ca finicul și crește ca cedrul din Liban.
Cei sădiţi în Casa Domnului înverzesc în curţile Dumnezeului nostru.
Ei aduc roade și la bătrâneţe; sunt plini de suc și verzi,
ca să arate că Domnul este drept, El, Stânca mea, în care nu este nelegiuire.