Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:
mici și mari, bogaţi și săraci!
Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte și inima mea are gânduri pline de judecată.
Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul harpei.
Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea potrivnicilor mei?
Ei se încred în avuţiile lor și se fălesc cu bogăţia lor cea mare.
Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.
Răscumpărarea sufletului lor este așa de scumpă, că nu se va face niciodată.
Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul.
Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul și prostul deopotrivă pier și lasă altora avuţiile lor.
Ei își închipuie că veșnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau numele lor la ţări întregi.
Dar omul pus în cinste nu dăinuiește, ci este ca dobitoacele care se taie.
Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere, precum și cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. (Oprire)
Sunt duși ca o turmă în Locuinţa morţilor, îi paște moartea și, în curând, oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţea și Locuinţa morţilor le este locașul.
Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din Locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui. (Oprire)
Nu te teme când se îmbogăţește cineva și când i se înmulţesc vistieriile casei,
căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se coboară după el.
Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe care și le face,
căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge și nu va mai vedea lumina niciodată.
Omul pus în cinste și fără pricepere este ca dobitoacele pe care le tai.