Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii cât va sta cel rău înaintea mea.”
Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit, și totuși durerea mea nu era mai puţin mare.
Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia, și atunci mi-a venit cuvântul pe limbă și am zis:
„Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să știu cât de trecător sunt!”
Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână și viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. (Oprire) Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine.
Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori și nu știe cine le va lua.
Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.
Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!
Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.
Abate-Ţi loviturile de la mine! Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.
Tu pedepsești pe om și-l lovești pentru fărădelegea lui; îi prăpădești, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)
Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, și pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.
Abate-Ţi privirea de la mine și lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc și să nu mai fiu!