În Tine, Dumnezeule, mă încred: să nu fiu dat de rușine, ca să nu se bucure vrăjmașii mei de mine!
Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de rușine, ci de rușine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.
Arată-mi, Doamne, căile Tale și învaţă-mă cărările Tale!
Povăţuiește-mă în adevărul Tău și învaţă-mă, căci Tu ești Dumnezeul mântuirii mele, Tu ești totdeauna nădejdea mea!
Adu-Ţi aminte, Doamne, de îndurarea și bunătatea Ta, căci sunt veșnice.
Nu-Ţi aduce aminte de greșelile din tinereţea mea, nici de fărădelegile mele, ci adu-Ţi aminte de mine, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne!
Domnul este bun și drept, de aceea arată El păcătoșilor calea.
El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.
Toate cărările Domnului sunt îndurare și credincioșie pentru cei ce păzesc legământul și poruncile Lui.
Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!
Cine este omul care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă.
El va locui în fericire și sămânţa lui va stăpâni ţara.
Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învăţătură.
Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laţ.
Privește-mă și ai milă de mine, căci sunt părăsit și nenorocit!
Neliniștea inimii mele crește: scoate-mă din necazul meu!
Uită-Te la ticăloșia și truda mea și iartă-mi toate păcatele mele!
Vezi cât de mulţi sunt vrăjmașii mei și cu ce ură mare mă urmăresc.
Păzește-mi sufletul și scapă-mă! Nu mă lăsa să fiu dat de rușine când mă încred în Tine!
Să mă ocrotească nevinovăţia și neprihănirea, când îmi pun nădejdea în Tine!
Izbăvește, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui!