știi când stau jos și când mă scol și de departe îmi pătrunzi gândul.
Știi când umblu și când mă culc și cunoști toate căile mele.
Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul.
Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte și-Ţi pui mâna peste mine.
O știinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.
Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de Faţa Ta?
Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te și acolo.
Dacă voi lua aripile zorilor și mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
și acolo mâna Ta mă va călăuzi și dreapta Ta mă va apuca.
Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu”,
iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine, ci noaptea strălucește ca ziua și întunericul, ca lumina.
Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:
Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
Trupul meu nu era ascuns de Tine când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.
Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, și cât de mare este numărul lor!
Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.
O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoși de sânge!
Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmașii Tăi!
Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc și să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
Da, îi urăsc cu o ură desăvârșită; îi privesc ca pe vrăjmași ai mei.
Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile!
Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei!