Warning: session_start(): open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php55/sess_c688cec1d3d516fa3bc2c24e7288c680, O_RDWR) failed: No such file or directory (2) in /home/netbibleall/public_html/functions.php on line 3
Warning: session_start(): Failed to read session data: files (path: /var/cpanel/php/sessions/ea-php55) in /home/netbibleall/public_html/functions.php on line 3
Warning: Cannot modify header information - headers already sent by (output started at /home/netbibleall/public_html/functions.php:3) in /home/netbibleall/public_html/functions.php on line 99 BibleAll | Biblia Cornilescu Română | Psalmul | 109
Copiii lui să umble fără niciun căpătâi și să cerșească, să-și caute pâinea departe de locuinţa lor dărâmată!
Cel ce l-a împrumutat să-i pună mâna pe tot ce are și străinii să-i jefuiască rodul muncii lui!
Nimeni să nu mai ţină la el și nimeni să n-aibă milă de orfanii lui!
Urmașii lui să fie nimiciţi și să li se stingă numele în neamul următor!
Nelegiuirea părinţilor săi să rămână ca aducere aminte înaintea Domnului și să nu se șteargă păcatul mamei lui!
Domnul să-i aibă totdeauna înaintea ochilor, ca să le șteargă pomenirea de pe pământ,
pentru că nu și-a adus aminte să facă îndurare, pentru că a prigonit pe cel nenorocit și pe cel lipsit, până acolo încât să omoare pe omul cu inima zdrobită!
Îi plăcea blestemul: să cadă asupra lui! Nu-i plăcea binecuvântarea: să se depărteze de el!
Se îmbracă cu blestemul cum se îmbracă cu haina lui, îi pătrunde ca apa înăuntrul lui, ca untdelemnul în oase!
De aceea, să-i slujească de veșmânt ca să se acopere, de cingătoare cu care să fie totdeauna încins!
Aceasta să fie, din partea Domnului, plata vrăjmașilor mei și a celor ce vorbesc cu răutate de mine!
Iar Tu, Doamne Dumnezeule, lucrează pentru mine din pricina Numelui Tău, căci mare este bunătatea Ta; izbăvește-mă!
Sunt nenorocit și lipsit și îmi e rănită inima înăuntrul meu.
Pier ca umbra gata să treacă, sunt izgonit ca o lăcustă.
Mi-au slăbit genunchii de post și mi s-a sleit trupul de slăbiciune.
Am ajuns de ocara lor; când mă privesc ei, dau din cap.
Ajută-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Scapă-mă prin bunătatea Ta!
Și să știe că mâna Ta, că Tu, Doamne, ai făcut lucrul acesta!
Măcar că ei blestemă, Tu binecuvântează; măcar că se ridică ei împotriva mea, vor fi înfruntaţi, iar robul Tău se va bucura.
Potrivnicii mei să se îmbrace cu ocara, să se acopere cu rușinea lor cum se acoperă cu o manta!
Voi lăuda foarte mult cu gura mea pe Domnul, Îl voi mări în mijlocul mulţimii,
căci El stă la dreapta săracului ca să-l izbăvească de cei ce-l osândesc.