Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori,
ci își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui!
El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc; tot ce începe duce la bun sfârșit.
Nu tot așa este cu cei răi, ci ei sunt ca pleava, pe care o spulberă vântul.
De aceea cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoșii, în adunarea celor neprihăniţi.
Căci Domnul cunoaște calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoșilor duce la pieire.