Because that, when they knew God, they glorified him not as God, neither were thankful; but became vain in their imaginations, and their foolish heart was darkened.
Când a venit luna a șaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci, tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel.
Și preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării alcătuite din bărbaţi și femei și din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă. Era întâia zi a lunii a șaptea.
Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor, în faţa bărbaţilor și femeilor și în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărţii Legii.
Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn, ridicat cu prilejul acesta. Lângă el, la dreapta, stăteau: Matitia, Șema, Anaia, Urie, Hilchia și Maaseia, și la stânga: Pedaia, Mișael, Malchia, Hașum, Hașbadana, Zaharia și Meșulam.
Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Și, când a deschis-o, tot poporul s-a sculat.
Ezra a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare, și tot poporul a răspuns ridicând mâinile: „Amin! Amin!” Și s-au plecat și s-au închinat înaintea Domnului, cu faţa la pământ.
Iosua, Bani, Șerebia, Iamin, Acub, Șabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia și leviţii lămureau poporului Legea și fiecare stătea la locul lui.
Ei citeau deslușit în cartea Legii lui Dumnezeu și-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră.
Dregătorul Neemia, preotul și cărturarul Ezra și leviţii care învăţau pe popor au zis întregului popor: „Ziua aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi și să nu plângeţi!” Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii.
Ei le-au zis: „Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase și beţi băuturi dulci și trimiteţi câte o parte și celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.”
Leviţii potoleau pe tot poporul zicând: „Tăceţi, căci ziua aceasta este sfântă; nu vă mâhniţi!”
Și tot poporul s-a dus să mănânce și să bea. Și au trimis câte o parte și altora și s-au veselit mult. Căci înţeleseseră cuvintele care li se tâlcuiseră.
A doua zi, capii de familie din tot poporul, preoţii și leviţii s-au strâns la cărturarul Ezra ca să audă tâlcuirea cuvintelor Legii.
Și au găsit scris în Lege că Domnul poruncise prin Moise că fiii lui Israel trebuie să locuiască în corturi în timpul sărbătorii lunii a șaptea.
Atunci au trimis să răspândească vestea aceasta în toate cetăţile lor și la Ierusalim: „Duceţi-vă la munte și aduceţi ramuri de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de finic și ramuri de copaci stufoși, ca să faceţi corturi, cum este scris.”
Atunci, poporul s-a dus și a adus ramuri și au făcut corturi pe acoperișul caselor lor, în curţile lor, în curţile Casei lui Dumnezeu, pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor și pe locul deschis de la poarta lui Efraim.
Toată adunarea celor ce se întorseseră din robie a făcut corturi și a locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta, nu mai făcuseră copiii lui Israel așa ceva. Și a fost foarte mare veselie.
Au citit în cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din cea dintâi zi până la cea din urmă. Au prăznuit sărbătoarea șapte zile și a fost o adunare de sărbătoare în ziua a opta, cum este poruncit.