În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul și l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.
Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuși nu ești bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.†Atunci m-a apucat o mare frică
È™i am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faÅ£a tristă când cetatea în care sunt mormintele părinÅ£ilor mei este nimicită È™i porÅ£ile ei sunt arse de foc?â€
È™i am răspuns împăratului: „Dacă găseÈ™te cu cale împăratul È™i dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinÅ£ilor mei, ca s-o zidesc din nou.â€
Împăratul, lângă care ședea și împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ţine călătoria ta și când te vei întoarce?†Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec și i-am hotărât o vreme.
Apoi am zis împăratului: „Dacă găsește împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de râu, ca să mă lase să trec și să intru în Iuda,
și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuiei de lângă casă, pentru zidul cetăţii și pentru casa în care voi locui.†Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.
M-am dus la dregătorii de dincolo de râu și le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească niște mai-mari ai oastei și niște călăreţi.
Sanbalat, Horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.
Am ajuns la Ierusalim și am rămas acolo trei zile.
După aceea, m-am sculat noaptea cu câţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.
Am ieșit noaptea pe Poarta Văii și m-am îndreptat spre Izvorul Balaurului și spre Poarta Gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate ale Ierusalimului și la porţile lui arse de foc.
Am trecut pe la Poarta Izvorului și pe la Iazul Împăratului, și nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine.
M-am suit noaptea pe la pârâu și m-am uitat iarăși cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe Poarta Văii, și astfel m-am întors.
Dregătorii nu știau unde fusesem și ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoţilor, nici mai-marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi.
Le-am zis atunci: „VedeÅ£i starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat È™i porÅ£ile sunt arse de foc. VeniÅ£i să zidim iarăși zidul Ierusalimului È™i să nu mai fim de ocară!â€
Și le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine și ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm și să zidim!†Și s-au întărit în această hotărâre bună.
Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul amonit, È™i GheÈ™em, Arabul, fiind înÈ™tiinÅ£aÅ£i, È™i-au bătut joc de noi È™i ne-au dispreÅ£uit. Ei au zis: „Ce faceÅ£i voi acolo? Vă răsculaÅ£i împotriva împăratului?â€
Și eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula È™i vom zidi, dar voi n-aveÅ£i nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.â€